x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel o promovează pe Carla Bruni-Sarkozy

Angela Merkel o promovează pe Carla Bruni-Sarkozy

de Sînziana Stancu    |    24 Sep 2010   •   00:00

Cancelarul german susţine intervenţia Carlei Bruni în faţa Comisiei pentru buget din Bundestag, ca "ambasadoare a bunăvoinţei".

Cancelarul german Angela Merkel ar vrea ca soţia preşedintelui francez, Carla Bruni-Sarkozy, să vină la Berlin pentru a pleda în faţa membrilor Comisiei pentru Buget din Bundestag în favoarea asistenţei pentru dezvoltare,  informează AFP.

Deputaţii germani sunt însă rezervaţi în privinţa intervenţiei Carlei, prin care "Prima Doamnă" a Franţei ar urma să ceară Germaniei să contribuie mai mult la Fondul Mondial de luptă împotriva SIDA şi a altor boli care fac ravagii în lume.

Germania vrea să facă exact invers, adică să-şi micşoreze contribuţia la acest fond, pentru care Franţa a promis recent, la ONU, o contribuţie cu 20% mai mare în următorii trei ani.

"Cancelarul crede că este o idee bună, pentru că doamna Bruni-Sarkozy ar putea prezenta argumente importante" în favoarea Fondului mondial, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert.
La rândul lor, surse din anturajul preşedintelui Nicolas Sarkozy au afirmat că Merkel a fost cea care "sugerase" posibilitatea ca soţia preşedintelui francez, ca "ambasadoare a bunăvoinţei" Fondului mondial, "să vină la Berlin". Decizia însă "o va lua, bineînţeles, Comisia", a ţinut să precizeze Seibert.

Pe de altă parte, Norbert Barthle, membru al aceleiaşi Comisii şi reprezentant al creştin-democraţilor conduşi de Merkel, este de părere că apariţia lui Bruni-Sarkozy în faţa Comisiei bugetare "ar fi foarte neobişnuită". "Acest lucru ar contraveni regulilor noastre", a spus Barthle.

×
Subiecte în articol: externe