x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel susţine că principalul scop al vizitei sale în Ucraina este obţinerea unei încetări a focului

Angela Merkel susţine că principalul scop al vizitei sale în Ucraina este obţinerea unei încetări a focului

de Agerpres    |    22 Aug 2014   •   23:16
Angela Merkel susţine că principalul scop al vizitei sale în Ucraina este obţinerea unei încetări a focului

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că principalul scop al călătoriei sale în Ucraina de sâmbătă este să contribuie la încheierea unui armistiţiu, reiterând că nu poate exista o soluţie militară la criză, relatează vineri Reuters.

Kievul a acuzat vineri Rusia că a lansat o 'invazie directă', după ce Moscova a trimis pe teritoriul său fără acordul Ucrainei un convoi de camioane.

'Din punct de vedere politic cel mai important scop este obţinerea unei încetări a focului reciproce', a declarat şefa guvernului federal german într-un interviu pentru ziarul regional Freie Presse care va fi publicat integral sâmbătă, dar din care au fost date publicităţii unele extrase.

'Trebuie să ajungem în punctul în care nu sunt ucişi oameni în fiecare zi. De asemenea, pe agendă este sprijinul pe care Germania îl poate acorda Ucrainei', a mai spus Angela Merkel.

Prima vizită a lui Merkel la Kiev de la momentul declanşării crizei la începutul anului este înainte de toate un semn de sprijin pentru preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, magnatul miliardar ales cu nici trei luni în urmă, comentează Reuters.

Mai mulţi diplomaţii susţin însă că Angela Merkel ar urma să încerce şi să-l convingă pe Poroşenko şi pe adepţii liniei naţionaliste dure din Ucraina care doresc să-şi folosească avantajul militar şi să-i zdrobească pe separatiştii din est, să se gândească bine la consecinţele unui asemenea curs de acţiune.

'Voi continua să depun eforturi cu toată energia de care sunt capabilă pentru a ajuta la obţinerea păcii prin mijloace diplomatice în Ucraina. Nu poate exista o soluţie pur militară', a mai declarat cancelarul german.

Merkel a spus în cele două convorbiri telefonice avute vineri cu Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, preşedinţii ucrainean şi rus, că este preocupată de pătrunderea convoiului rus în Ucraina, a declarat purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert.

Rusia, care are mii de soldaţi masaţi în apropierea graniţei cu Ucrainei, a avertizat împotriva oricărei tentative de a afecta derularea operaţiunii sale 'pur umanitare'. 

×
Subiecte în articol: angela merkel