x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arhipelagul Socotra, monument UNESCO, la un pas de dezastru din cauza ciclonului Mekunu

Arhipelagul Socotra, monument UNESCO, la un pas de dezastru din cauza ciclonului Mekunu

24 Mai 2018   •   12:01
Arhipelagul Socotra, monument UNESCO, la un pas de dezastru din cauza ciclonului Mekunu

Arhipelagul Socotra, care a fost declarată monument al naturii de UNESCO, a fost lovit de ciclonul Mekunu, miercuri, iar 7 oameni au fost dați dispăruți.

În jur de 150 de familii au fost evacuate și mutate în adăposturi guvernamentale după ce ploaia a inundat străzile iar mai mulți oameni au rămas blocați în case.

Salvatorii nu au reușit să ajungă în zonele de sud și est ale insulei acestea aflându-se în centrul ciclonului.

Autoritățile cer ajutorul organizațiilor umanitare cât și a coaliției militare care se luptă cu rebelii hutiți.

Socotra este un arhipelag format din 4 insule în Oceanul Indian. Cea mai mare insulă, numită chiar Socotra, constituie aproape 95% din suprafața solului din arhipelag.

Insula este izolată, iar prin procesele de speciație, o treime din lumea vegetală a sa este unică acestei zone. Din cauza lumii sale vegetale unice, este descrisă uneori, în glumă, ca „Insula Extraterestră”. Insula măsoară 132 de kilometri în lungime și 49,7 kilometri în lățime.

×