x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aria de căutare a avionului malaiezian dispărut a fost extinsă la 600.000 de kilometri pătraţi

Aria de căutare a avionului malaiezian dispărut a fost extinsă la 600.000 de kilometri pătraţi

18 Mar 2014   •   12:21
Aria de căutare a avionului malaiezian dispărut a fost extinsă la 600.000 de kilometri pătraţi

Operaţiunile lansate în Oceanul Indian pentru căutarea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines vor dura "câteva săptămâni", a declarat marţi responsabilul australian cu aceste operaţiuni, citat de AFP.

Zona de căutare este de 600.000 de kilometri pătraţi, în jurul unui punct situat la aproximativ 3.000 kilometri sud-vest de oraşul Perth, pe coasta de vest a Australiei.

Între cele 239 de persoane aflate la bordul zborului MH370, al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Kuala Lumpur-Beijing, se aflau 153 de cetăţeni chinezi şi şase cetăţeni australieni. Avionul a dispărut la 8 martie de pe ecranele radarelor civile la o oră de la decolarea din Kuala Lumpur şi este de negăsit de atunci.

Potrivit oficialilor malaiezieni, sistemele de comunicaţie au fost deliberat întrerupte în timpul zborului şi avionul şi-a schimbat traiectoria, continuând să zboare şapte ore. Ultima poziţie cunoscută a Boeingului, potrivit un semnal prin satelit, sugerează traiectorii fie spre sud, din Indonezia până în sudul Oceanului Indian, fie spre nord, din nordul Thailandei până în Kazahstan. Australia efectuează căutări de suprafaţă în Oceanul Indian cu sprijinul unor avioane americane şi neozeelandeze.

×