x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac aerian de amploare asupra Ucrainei, inclusiv asupra Kievului. Cel puțin 10 oameni au murit

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei, inclusiv asupra Kievului. Cel puțin 10 oameni au murit

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2023   •   14:45
Atac aerian de amploare asupra Ucrainei, inclusiv asupra Kievului. Cel puțin 10 oameni au murit

Cel puțin 10 oameni au murit în urma atacurilor aeriene lansate de ruși asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri. Ucrainenii susțin că a fost cel mai mare atac din ultimele luni, potrivit Reuters.

Rușii au declanșat vineri cel mai mare atac cu drone și rachete asupra Ucrainei din ultimele luni, ucigând 10 persoane și rănind cel puțin 60 la Kiev, în sudul, vestul și estul țării, au declarat oficialii ucraineni.

Printre altele, au fost lovite o maternitate din orașul Dnipro și clădiri din orașele Liov, Odesa și Harkov.

Două persoane au murit în capitala Kiev, iar mai mulți oameni au fost prinși sub moloz într-un depozit avariat, a declarat primarul Vitali Klitschko pe rețelele de socializare.

Alte două persoane au fost ucise în orașul Odesa și cel puțin 15 au fost rănite, inclusiv doi copii, a anunțat guvernatorul regiunii.

Ministerul Energiei a raportat întreruperi de curent în patru regiuni după atacul aerian.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: atac kiev ucraina Rusia