Numele atacatorului este Ivan Lopez, un fost combatant în Irak, care suferea de stres post-traumatic. Acesta revenise din misiunea din Irak în 2011, după care a fost diagnosticat cu aşa-numitul "sindrom irakian", conform CNN.
-----------------------------------------------
UPDATE: Autorul atacului armat de la baza Fort Hood este un soldat american, care a ucis trei militari şi a rănit alţi 16 înainte de a se sinucide cu un pistol.
Anunţul a fost făcut de generalul Mark Milley, comandantul bazei, citat de France Presse. Agresorul a fost trimis patru luni în Irak în 2011 şi suferea de "probleme mintale", inclusiv depresie, pentru care însă fusese tratat.
"Nu ştim motivele lui. Ştim că soldatul suferea de probleme mintale. El a fost tratat pentru depresie şi alte probleme psihiatrice şi psihologice", a declarat generalul Milley, potrivit căruia militarul, care nu fusese diagnosticat în acest stadiu ca suferind de stres post-traumatic, se afla la Fort Hood din luna februarie.
"În acest stadiu, nu există niciun indiciu care să lege acest incident de terorism, deşi nimic nu este exclus", a mai spus comandantul bazei texane. care a refuzat să facă publice numele sau gradul trăgătorului, care era căsătorit şi făcea parte dintr-o unitate de susţinere logistică.
Incidentul s-a produs în jurul orei locale 16.00, în două zone distincte ale celei mai mari baze miltare americane. Bărbatul a intrat într-o clădire şi a deschis focul înainte de a se urca într-un vehicul, după care a tras din nou cu un pistol semiautomat Smith&Wesson calibrul 45, pe care îl cumpărase recent dintr-un magazin din apropiere. După aceea a coborât din maşină, a intrat într-o altă clădire şi a tras din nou.
Poliţia militară a intervenit în 15 minute, încolţindu-l într-o parcare. Acesta a fost momentul când agresorul şi-a pus capăt zilelor, potrivit generalului Milley.
Preşedintele Barack Obama a declarat că monitorizează cu atenţie situaţia de la baza Fort Hood şi că autorităţile sunt decise să clarifice ce s-a întâmplat acolo, în timp ce şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a descris incidentul ca pe o "tragedie îngrozitoare".
----------------------------------------------------------------
Trei oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi miercuri seară, într-un atac armat la baza militară Fort Hood din Texas, cea mai mare din SUA.
Un responsabil american a precizat că bilanţul tragediei ar putea creşte, însă nu a fost în măsură trăgătorul era printre persoanele ucise sau încă este căutat. Surse din media americane, citate de AFP, anunţaseră că atacatorul s-a sinucis după ce a deschis focul asupra victimelor sale.
Responsabili ai bazei au precizat la rândul lor că moartea atacatorului "nu este confirmată".
Baza de la Fort Hood, cea mai mare din Statele Unite, a fost deja în 5 noiembrie 2009 teatrul unui atac armat soldat cu 13 morţi şi peste 30 de răniţi, după ce maiorul Nidal Hasan a deschis focul într-un cabinet medical al bazei.
Fort Hood era încă izolată după-amiază. Pe contul ei de Twitter, baza a cerut "întregului personal să se adăpostească". "Persoanele rănite au fost transportate la Carl R. Darnall Medical Center şi altele la spitale locale", a precizat baza într-un comunicat. "Numeroase forţe de ordine sunt la faţa locului".
"Urmărim situaţia foarte atentat", a declarat preşedintele Barack Obama aflat la Chicago. "Vreau să asigur pe toată lumea că vom merge până la capăt pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat". "Suntem devastaţi că un lucru ca acesta a putut din nou să se producă", a mai spus el.
Potrivit unui martor intervievat de KCEN TV, atacatorul presupus ar fi un bărbat alb într-o maşină Toyota gri.
Canalul CBS a afirmat că trăgătorul ar fi un soldat de 34 de ani şi că schimbul de focuri a fost provocat de o dispută între militari.
Citește pe Antena3.ro