x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac terorist asupra aeroportului din Karachi: 23 de oameni au murit

Atac terorist asupra aeroportului din Karachi: 23 de oameni au murit

09 Iun 2014   •   07:56
Atac terorist asupra aeroportului din Karachi: 23 de oameni au murit

Armata pakistaneză a anunţat luni dimineaţă că a reuşit să obţină controlul asupra aeroportului internaţional din Karachi, după ce toţi cei zece atacatori care au declanşat un atac terorist duminică seară ore au fost ucişi.

"Zona a fost degajată. Avioanele nu au suferit pagube. Incendiul care se poate vedea în imagini, acum stins, nu s-a declanşat la un avion, ci la un edificiu. Toate activele vitale sunt intacte", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Asim Bajwa.

"Atacatorii au fost izolaţi în două zone şi eliminaţi", a mai spus generalul maior Asim Bajwa.

Conform Reuters, atacul de pe cel mai mare aeroport din Pakistan s-a soldat cu cel puţin 23 de morţi, printre care şi zece atacatori.

Luptele dintre armată, forţele de securitate şi atacatori au durat ceva mai mult de şase ore, iar în imaginile difuzate de televiziuni se putea vedea un incendiu violent pe aeroport, în timp ce ambulanţele îi transportau pe răniţi.

Conform presei locale citate de Xinhua, opt dintre atacatori au fost împuşcaţi de militari şi de forţele de securitate, în timp ce doi s-au aruncat în aer în apropierea a două edificii din terminalul 1 al aeroportului, provocând pagube importante. Până în prezent, nicio grupare nu a revendicat atentatul.

×