Este a doua oară în ultimele patru luni când Belgia este în alertă teroristă la nivel maxim. Ameninţarea la adresa securităţii este serioasă, iar un atac terorist, iminent. În aceeaşi situaţie era ţara în data de 21 noiembrie 2015, după o serie de atacuri coordonate, puse la cale chiar în Belgia, care au făcut 130 de victime la Paris. Şase zile a durat atunci alerta maximă. Apoi, instituţia care coordonează analiza nivelului de pericol (OCAM) a redus-o la penultima treaptă – nivelul 3. Practic, de la finalul lunii noiembrie, la Bruxelles se trăieşte în condiţii de criză de securitate. Ameninţarea teroristă este „posibilă şi probabilă”. Chiar și în aceste condiţii, celula teroristă coordonată de Salah Abdeslam a pregătit atacuri soldate cu zeci de victime. Şi a executat aceste atacuri în timp ce Abdeslam dădea cu subsemnatul în faţa procurorilor.
Arestarea lui părea o grea lovitură dată celulei teroriste din capitala Belgiei. “Punea la cale ceva la Bruxelles. Am remarcat şi că îşi formase o reţea de oameni noi”, spunea ministrul de Externe al Belgiei cu doar două zile înainte de atacurile de la aeroport şi metrou. Ce nu ştiau autorităţile era cât de bine pregătiţi sunt teroriştii să îşi pună planul în aplicare şi în lipsa celui care îi coordona. Asta arată noul chip al extremismului islamist contemporan din Europa, potrivit unei analize publicate de The Guardian. Abdeslam nu ar fi reuşit să rămână ascuns timp de patru luni şi să le scape printre degete anchetatorilor fără sprijinul a zeci, dacă nu sute de persoane. “Nu este vorba despre așa-zişi lupi singuratici, ci de persoane bine înrădăcinate în comunităţi sau cartiere. Fie împărtăşesc cauzele extremiste ale atacatorilor, fie le acordă sprijin pentru că le sunt rude sau prieteni”, notează publicaţia britanică.
La nivelul maxim de securitate, metroul, şcolile şi universităţile sunt închise. Programul şi traseele din cadrul reţelei de transport în comun suferă modificări, iar concertele, spectacolele, întrecerile sportive sunt anulate. Pe străzi patrulează, în afară de poliţişti, membri ai trupelor speciale sau militari care au dreptul să instituie filtre şi controale de securitate şi verifică identitatea oricărei persoane pe care ar considera-o drept suspectă. Măsurile din cadrul nivelului 3 nu sunt la fel de clar descrise. „Se iau măsuri de securitate suplimentare, dar e imposibil de ştiut cu exactitate ce decid autorităţile. Se ştie că anumite zone fac obiectul unei supravegheri sporite, iar forţele de ordine sunt mai bine echipate şi protejate”, notează jurnaliştii de la postul RTFB.
Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, va recunoaște noua capitală a Israelului și va menține ambasada, potrivit viitorului șef al dipomației americane, Anthony Blinken, citat de EFE.
Acesta...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că prin vaccinarea anti-COVID se poate intra în normalitate. De asemenea, acesta a sfătuit toți cetățenii să se vaccineze.
„În urmă cu un an, spuneam de mai...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj emoționant după ce s-a vaccinat: „Am suferit foarte mult din cauza pierderii mamei mele, dar și mai mult am suferit anul trecut, înainte ca mama mea să...
Producătorul auto Ford Motor va trebui să recheme în service trei milioane de autovehicule din cauza unor probleme la airbag-uri, la solicitarea Administraţiei Americane pentru Siguranţa...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, înainte de inaugurarea administrației Biden, că Europa are un prieten la Casa Albă, după patru ani lungi.
De asemenea, acesta a...
Vaccinarea este singura cale prin care putem să ieșim din logica pandemiei, spune Dan Barna după ce s-a vaccinat, în timp ce Kelemen Hunor dă asigurări că vaccinarea nu prezintă niciun pericol: „E un vaccin...
STS anunță că vaccinarea la Romexpo a început cu întârziere din cauza unui utilizator care nu a reținut datele de autentificare. Platforma și tabletele din zona de înregistrare sunt...
Deputatul Mihai Fifor, a anunțat că social-democraţii vor prezenta propria variantă a proiectului de buget, pentru a "demasca incompetenţa şi minciuna" Guvernului şi pentru a arăta că există bani şi...
Vicepremierii și miniștrii Cabinetului Cîțu se vaccinează împotriva COVID-19 miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”. Primii sosiți au fost ministrul de Interne, Lucian Bode,...
Deputatul USR, Claudiu Năsui, atrage atenția că unii solicitanți de granturi primesc mailuri false de la persoane care vor să le ia banii în schimbul unor presupuse servicii comerciale.
"Atenție: Risc de...
Germania a extins restricțiile impuse populației din cauza pandemiei cu noul coronavirus până la 14 februarie. Au fost luate măsuri mai stricte, astfel încât purtarea măștii de protecție este obligatorie acum...
În ședința de astăzi, Executivul va discuta despre modificarea Strategiei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
În noul proiect este prevăzută extinderea grupelor de populație care vor intra în...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, propune o dezbatere publică pe tema oportunităţii introducerii certificatelor de vaccinare pentru călătorii.
El spune că nu este de acord cu aplicarea...
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a provocat mulţimea care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul Statelor Unite.
"Ultima dată...
Un bărbat de 30 de ani, care a căzut de pe un snowmobil și a fost lovit din spate de un alt snowmobil, a fost preluat cu o saltea vacuumatică și transportat la spital pentru investigații complexe.
„Accident...