x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia blochează construcția unei noi Ambasade a Rusiei

Australia blochează construcția unei noi Ambasade a Rusiei

de Redacția Jurnalul    |    15 Iun 2023   •   09:45
Australia blochează construcția unei noi Ambasade a Rusiei
Sursa foto: Hepta

Premierul australian Anthony Albanese a anunțat joi că va introduce în parlament o lege pentru a anula contractul de închiriere al Rusiei pentru construirea unei noi ambasade în capitala Canberra, invocând securitatea națională, transmite Reuters.

„Guvernul a primit sfaturi foarte clare în materie de securitate cu privire la riscul prezentat de o nouă prezență rusă atât de aproape de clădirea parlamentului”, a declarat presei premierul Anthony Albanese.

„Pentru a fi clar, decizia de astăzi este una luată în interesul securității naționale a Australiei”, a precizat el.

Rezilierea contractului de închiriere nu va avea niciun impact asupra ambasadei existente a Rusiei în Canberra, scrie Reuters.

Rusia a încheiat contractul de închiriere în 2008. Ministrul de interne Clare O'Neil a declarat că „principala problemă” cu noua ambasadă rusă este amplasarea acesteia, întrucât locul se află chiar lângă clădirea parlamentului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: australia ambasada rusiei