Cinci membri ai tribului Kulina sunt căutaţi pentru acuzaţia de canibalism. Ei ar fi ucis, măcelărit şi mâncat un sătean într-un act ritualic. Victima conducea o turmă de vite când s-a întâlnit cu indienii care au invitat-o în satul lor. Indienii au evadat după ce au fost ţinuţi câteva ore într-o secţie de Poliţie.
Maronilton da Silva Clementino, oficial al Primăriei din Envira, un sat brazilian izolat din zona amazoniană, a declarat pentru CNN că cinci membri ai tribului Kulina au fugit după ce au fost acuzaţi că au omorât, tăiat şi mâncat un sătean în cadrul unui ritual canibalic. Acesta a spus că indienii Kulina i-au luat viaţa lui Ocelio Alves de Carvalho (19 ani), săptămâna trecută, la marginea acestei localităţii situate în vestul Braziliei, înspre graniţa cu Peru. Potrivit portalului Amazonia, cei cinci au evadat din secţia de Poliţie a localităţii după câteva ore de la reţinere, dar nu s-a emis nici un mandat de arestare, deoarece legea braziliană nu permite nici poliţiştilor, nici militarilor să intre pe terenurile indienilor. Încă nu este clar câte persoane au participat la ritualul canibalic, deşi mai mulţi indieni au fugit în junglă de teama urmăririi penale, a relatat cotidianul Diario do Amazonas.
RITUALUL GROAZEI
Clementino a relatat că Alves de Carvalho conducea vitele când s-a întâlnit cu un grup de indieni care i-au propus să meargă în satul lor. "Se cunoşteau şi s-au ajutat uneori unul pe altul. Ei l-au invitat în rezervaţia lor acum trei zile şi de atunci nu a mai fost văzut", a precizat Clementino. Oficialul a adăugat că "familia a hotărât să se ducă în rezervaţie şi atunci i-au văzut corpul tăiat în patru şi craniul atârnat într-un copac. A fost foarte tragic pentru familie". Potrivit lui Clementino, vestea despre incident a provenit chiar de la indieni: membri ai tribului au povestit unor locuitori din Envira că au organizat un ritual canibalic în care au gătit organele victimei.
DISCRIMINARE POZITIVĂ
În localitate trăiesc 190 de familii Kulina alături de populaţia netribală. Când au fost interogaţi suspecţii, indienii Kulina au început să se adune în jurul secţiei de Poliţie. Sătenii sunt indignaţi de lipsa de răspuns din partea FUNAI, fundaţia braziliană a indienilor. Clementino a precizat că oamenii sunt foarte supăraţi de faptul că legea îi protejează pe indieni (discriminare pozitivă), iar pe ei nu. În sat domneşte groaza, unii au început să bea de frică, temându-se cine ar putea fi următoarea victimă. Clementino a mai arătat că indienii tribali, deseori depăşind ca număr Poliţia, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii locuitorilor. Familia victimei este indignată că autorităţile au venit abia după trei zile.
KULINA
Dar un oficial FUNAI a explicat ziarului Voz do Acre că este foarte greu de ajuns la Envira, fiind nevoie de o barcă mare sau elicopter. Tot FUNAI a precizat că în statul brazilian Acre trăiesc 2.500 de indieni Kulina, iar în ţara vecină Peru, 450. Acest coridor îndepărtat din junglă este cunoscut ca locul triburilor izolate. Kulina este clasificat drept trib izolat, dar unii membri au contacte cu populaţia neindiană. Kulina sunt cunoscuţi pentru faptul că femeile vorbesc o limbă complet diferită de cea a bărbaţilor. În Brazilia trăiesc 460.000 de indieni, se vorbesc 1.300 de limbi (idiomuri) şi 55 de grupuri trăiesc în izolare, potrivit FUNAI.
Citește pe Antena3.ro