x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avertismentul FMI: Riscurile implicate de planul de reforme din Grecia sunt ridicate

Avertismentul FMI: Riscurile implicate de planul de reforme din Grecia sunt ridicate

18 Ian 2013   •   20:02
Avertismentul FMI: Riscurile implicate de planul de reforme din Grecia sunt ridicate

FMI a avertizat vineri că riscurile legate de planul de reforme din Grecia sunt ridicate, iar ţările europene vor fi nevoite să acorde statului elen noi fonduri şi reduceri ale datoriilor, conform Capital.gr.

 
"Programul evoluează în direcţia bună, dar dificultăţile sunt enorme. Respectarea la timp a angajamentelor europene pentru reducerea datoriilor şi finanţarea Greciei sunt esenţiale pentru succesul programului de reformă", se arată într-un raport publicat vineri de FMI.
 
La începutul acestei săptămâni, FMI a aprobat furnizarea unei tranşe de finanţare de 3,2 miliarde de euro Greciei, după ce guvernul a adoptat noi reduceri ale cheltuielilor bugetare, a obţinut îmbunătăţirea termenilor de finanţare din partea statelor europene şi a efectuat o răscumpărare de obligaţiuni.
 
FMI estimează că Grecia va avea nevoie de fonduri suplimentare de până la 9,5 miliarde de euro pentru perioada 2015-2016 şi consideră că există şanse bune ca europenii să acorde finanţarea, dacă ţara va aplica măsurile prevăzute în actualul program de împrumut.

×
Subiecte în articol: FMI grecia avertisment reforme