x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avocaţi cer ca UE şi statele membre să fie acuzate de ''crime împotriva umanităţii'' pentru migranţii morţi pe Mediterana

Avocaţi cer ca UE şi statele membre să fie acuzate de ''crime împotriva umanităţii'' pentru migranţii morţi pe Mediterana

03 Iun 2019   •   18:50
Avocaţi cer ca UE şi statele membre să fie acuzate de ''crime împotriva umanităţii'' pentru migranţii morţi pe Mediterana

Doi avocaţi internaţionali au cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o procedură penală împotriva Uniunii Europene şi statelor ei membre pentru ''crime împotriva umanităţii'', după moartea a mii de migranţi care s-au înecat în urma naufragiilor pe Mediterana în timp ce încercau să ajungă în Europa, relatează AFP.

Aceşti avocaţi, franco-spaniolul Juan Branco şi israelianul Omer Shatz, ambii instalaţi la Paris, au anunţat că i-au transmis procuroarei CPI, Fatou Bensouda, o plângere de 245 de pagini.

Acest dosar, consideră ei, furnizează ''suficiente dovezi de implicare a unor înalţi responsabili şi agenţi ai UE şi statelor membre în crime împotriva umanităţii comise prin aplicarea politicilor migratorii ale UE în Mediterana şi Libia'' începând din anul 2014.

De atunci peste 12.000 de migranţi plecaţi de pe coastele Libiei către Europa şi-au pierdut viaţa în urma naufragiilor pe ruta Mediteranei centrale. ''În loc să salveze imediat civilii aflaţi în pericol pe mare, UE a facilitat moartea a mii de persoane prin înecare'', afirmă cei doi avocaţi, care consideră că astfel UE a recurs la ''o politică migratorie fondată pe descurajare şi care a vizat sacrificarea vieţilor migranţilor''. Iar după ce ONG-urile şi-au multiplicat operaţiunile de salvare pe mare, UE a apelat la gărzile de coastă libiene pentru a intercepta şi trimite migranţii în centre de detenţie inumane în Libia, mai susţin ei.

Dar încă nu este clar cum va trata biroul procuroarei Fatou Bensouda acestă plângere care vizează liderii şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, precum şi statele membre, fiind menţionate în mod specific Franţa, Germania şi Italia, trei ţări membre ale CPI.

Această instanţă internaţională a fost sesizată în februarie 2011 de către Consiliul de Securitate al ONU pentru a investiga crimele împotriva umanităţii comise în Libia după înlăturarea lui Muammar Ghaddafi de la putere. CPI investighează deja acuzaţiile de crime comise împotriva migranţilor şi refugiaţilor în Libia ''pentru a determina dacă ele ţin de jurisdicţia Curţii''.

Peste patru milioane de migranţi solicitanţi de azil veniţi în special din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia au sosit în Europa începând din anul 2014.AGERPRES

×