x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bagdad: Atentat soldat cu 11 morţi şi 38 de răniţi

Bagdad: Atentat soldat cu 11 morţi şi 38 de răniţi

25 Aug 2010   •   00:00

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar alte 38 rănite, miercuri dimineaţa, într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană comis împotriva unui post de poliţie, în nordul capitalei Bagdad, potrivit unui bilanţ furnizat de un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.



Atacul a avut loc către ora locală 08.00 (08.00, ora României), în cartierul al-Qahira.

"Acest atentat a provocat moartea a 11 persoane şi a rănit alte 38. Victimele sunt poliţişti şi civili", a declarat acest oficial, care a precizat că mai multe blocuri de locuinţe aflate în jurul postului de poliţie au fost grav avariate.

Poliţia, dar şi armata, din Irak sunt deseori vizate de insurgenţi. Provincia Bagdad , notează Mediafax, este considerată una dintre cele mai afectate de acte violenţă din această ţară, alături de provinciile Ninive (nord) şi Diyala (centru).

×
Subiecte în articol: externe