x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bagdad - Guvernatorul a fost asasinat

Bagdad - Guvernatorul a fost asasinat

05 Ian 2005   •   00:00

Un nou asasinat la nivel inalt a avut loc in Irak ieri dimineata. Indivizi neidentificati au atacat convoiul guvernatorului provinciei Bagdad, Ali al-Haidri, reusind sa il ucida pe acesta. In lupta crunta care s-a iscat intre garzile de corp ale guvernatorului si asasini, unul dintre bodyguarzii oficialului irakian a fost ucis, iar alti doi au fost raniti.


ANA ILIE

SOARTA. Guvernatorul Ali al-Haidri scapase cu viata din alt atentat, in septembrie 2004
INCONJURAT. Potrivit primelor rapoarte, convoiul de trei vehicule al guvernatorului se deplasa prin cartierul nordic al Bagdadului, Hurriyah, in momentul in care mai multi atacatori au deschis focul din mai multe directii. Seful securitatii guvernatorului, maiorul Mazen, a confirmat aceste detalii: "Guvernatorul se afla in masina sa blindata si noi toti in celelalte doua masini. Convoiul nostru se deplasa prin Hurriyah si atacatorii au venit din mai multe directii si au deschis focul asupra noastra".

PRECEDENT. Al-Haidri a mai fost tinta unei tentative de asasinat cu doar cateva luni inainte, in septembrie anul trecut, cand a scapat nevatamat, insa doua garzi de corp ale sale au fost ucise. Rebelii irakieni vizeaza in special oficialii guvernamentali, motivand ca acestia ar fi aliati ai americanilor care au ocupat Irakul.

.

.

VIOLENTE
Tot ieri, o bomba care a explodat in apropierea Zonei Verzi din Bagdad, unde se afla institutiile guvernamentale si Ambasada SUA, a facut cel putin 10 morti si peste 58 de raniti. Atentatul cu camion-capcana a vizat Cartierul General al unitatilor de comando apartinand Ministerului irakian de Interne, a declarat un responsabil al ministerului, citat de AFP. Anterior, fusese anuntat ca un centru al Garzii Nationale din cartierul al-Qadissiyah a fost tinta unui atac cu masina-capcana, in vreme ce un puscas marin a fost ucis in provincia al-Anbar.
×
Subiecte în articol: externe