x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bărbatul care a jefuit victimele de la Manchester Arena a fost arestat

Bărbatul care a jefuit victimele de la Manchester Arena a fost arestat

30 Ian 2018   •   18:21
Bărbatul care a jefuit victimele de la Manchester Arena a fost arestat

Un om al străzii care a furat de la victimele atacului terorist de la Manchester Arena, din timpul concertului Arianei Grande, a fost arestat, scrie BBC.

Chris Parker a fost numit erou după ce a declarat că a ajutat victimele atacului, însă camerele de supraveghere îl surprind în timp ce fură de la două victime. De asemenea, acesta a fost surprins cum făcea poze victimelor aflate pe moarte.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut că a furat o poşetă şi un telefon mobil.

Chris Parker a fost condamnat la 4 ani şi trei luni de închisoare de Tribunalul din Manchester. “Nu eşti eroul despre care spuneai. Eşti doar un hoţ banal”, a spus judecătorul David Hernandez.

Parker a pledat vinovat pentru două furturi şi o fraudă, după ce a recunoscut că a folosit un card pe care l-a găsit în poşeta furată.

“Ai furat de la oameni care erau răniţi grav, într-un moment în care alţii ori erau morţi ori erau pe moarte. Este greu să mă gândesc la un context mai condamnabil de atât”, a spus judecătorul Hernandez.

Salman Abedi a detonat o bombă făcută acasă la concertul Arianei Grande de la Manchester Arena pe 22 mai. Explozia a omorât 22 de persoane şi a rănit cu mult mai multe.

×