x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La ce serveşte baza militară secretă a americanilor din Arabia Saudită

La ce serveşte baza militară secretă a americanilor din Arabia Saudită

06 Feb 2013   •   15:50
La ce serveşte baza militară secretă a americanilor din Arabia Saudită

CIA a vânat, timp de un an, militanţii al Qaeda din Yemen cu atacuri clandestine ale dronelor, dintr-o bază militară secretă din Arabia Saudită, se afirmă într-un reportaj de investigaţie publicat în New York Times, publicat marţi seara.

Iniţial baza fusese folosită pentru a-l ucide ]n 2011 pe Anwar al-Awlaki , un lider al Qaeda născut în SUA.

Programul este unul controversat iar una dintre critici este aceea că a exacerbat sentimentul anti-american.

Arhitectul programului dronelor, John Brennan, va fi audiat, miercuri, de senat,  pentru confirmarea lui ca director al CIA.

×