x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Beijing: Testare autobuzelor zburătoare, pentru reducerea blocajelor rutiere

Beijing: Testare autobuzelor zburătoare, pentru reducerea blocajelor rutiere

24 Aug 2010   •   00:00

O linie de "autobuze zburătoare", care va trece peste două artere de circulaţie, va fi testată la Beijing, pentru a decongestiona oraşul obişnuit deja cu ambuteiajele, a declarat realizatorul acestui tip revoluţionar de transport, citat de AFP.



Particularitatea "autobuzului zburător" este că nu merge pe şosea, lăsând să treacă pe dedesubt maşinile. Circulă pe şine, iar pasagerii călătoresc la înălţime. "Vom începe instalarea şinelor la sfârşitul anului la o linie experimentală de 6 km", a declarat directorul general al firmei care va face lucrarea. Şinele vor fi instalate pe o arteră de circulaţie dintr-un cartier vestic al Beijingului. "Începând din al doilea semestru al anului 2011, dorim ca autobuzul să funcţioneze cu pasageri", a adăugat directorul, precizând că, după un an de teste, se va hotârî dacă noul mod de transport va fi extins.

"Autobuzul zburător" va fi un vehicul curat, care va funcţiona cu electricitate, parţial solară. Mult mai ieftină decât construirea unei linii de metrou.Noua cale aeriană necesită totuşi amenajări specifice, cum ar fi staţii înălţate şi sisteme speciale de semnalizare. Un avertizor automat va anunţa dacă un vehicul prea înalt urmează să treacă pe sub autobuz.

Potrivit promotorilor "autobuzului zburător", acesta va permite reducerea cu 30% a ambuteiajelor. Până la 180 km de astfel de căi vor putea fi construite în capitala chineză, informează cotidianul Global Times. Societatea constructoare a căii de rulare negociază în prezent cu trei firme chineze, producătoare de maşini, pentru realizarea autobuzelor.

La Beijing existau patru milioane de maşini la sfârşitul anului 2009, iar, la sfârşitul acestui an, numărul acestora va atinge cinci milioane,notează Agerpres. Capitala chineză se numără printre cele mai poluate oraşe din lume.

×
Subiecte în articol: externe