Congresmenii republicani "trebuie să propună reforme semnificative şi logice, după noua serie tragică şi fără sens de atacuri armate", a declarat preşedintele Biden, conform publicaţiei The Hill.
În ultimele zile, în Statele Unite au avut loc mai multe atacuri armate. Trei persoane au fost ucise, iar opt au fost rănite într-un incident armat produs în oraşul Fort Worth din Texas. În Philadelphia, au fost ucise alte cinci persoane, iar un atac în Baltimore s-a soldat cu doi morţi şi 28 de răniţi.
"Astăzi, eu şi Jill îi comemorăm pe cei care şi-au pierdut vieţile şi, în contextul în care naţiunea celebrează Ziua Independenţei, ne rugăm pentru ziua în care comunităţile noastre vor scăpa de violenţele cu arme de foc", a subliniat Biden.
Preşedintele Biden a comemorat victimele atacului armat comis în urmă cu un an în Highland Park, Illinois, unde au fost ucise şapte persoane, iar alte zeci au fost rănite în timpul unei parade. Preşedintele SUA a salutat măsurile aplicate de guvernatorul statului Illinois, Jay Pritzker, şi de primarul oraşului Highland Park, Nancy Rotering. Noile reglementări din Illinois interzic armele de asalt şi armele semiautomate de mare capacitate.
"Aceste realizări vor salva vieţi. Dar nu vor şterge durerea, nu îi vor aduce înapoi pe cei şapte americani omorâţi în Highland Park şi nu vor vindeca rănile şi traumele pe care le au în continuare zeci de oameni. După cum am văzut în ultimele zile, sunt necesare mult mai multe acţiuni în Illinois şi în întreaga Americă pentru a contracara epidemia de violenţă cu arme de foc care distruge comunităţi", a insistat Biden.
(sursa: Mediafax)