x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanţul confruntărilor din Slaviansk: cel puţin cinci morţi şi două elicoptere ucrainene doborâte

Bilanţul confruntărilor din Slaviansk: cel puţin cinci morţi şi două elicoptere ucrainene doborâte

de Agerpres    |    02 Mai 2014   •   16:31
 Bilanţul confruntărilor din Slaviansk: cel puţin cinci morţi şi două elicoptere ucrainene doborâte

Primarul autoproclamat al localităţii Slaviansk, Viceslav Ponomariov, a declarat azi la postul de televiziune Dozhd că operaţiunea lansată de armata ucraineană pentru eliberarea acestui oraş ocupat de separatiştii proruşi s-a soldat cu trei morţi în rândul acestora din urmă, plus încă doi civili, relatează agenţia EFE.

Anterior, Ministerul de Interne de la Kiev a confirmat că doi militari ucraineni şi-au pierdut viaţa, iar un al treilea a fost rănit şi capturat de separatişti, după ce două elicoptere ucrainene au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile.

Ponomariov susţine că militanţi ai grupării naţionaliste ucrainene Sectorul de Dreapta au debarcat dintr-un elicopter la periferia Slavianskului, informaţie difuzată şi de mass-media ruse. 'Militarii ucraineni au un comportament loial. Dar Sectorul de Dreapta trage în populaţia paşnică ce ajută la ridicarea baricadelor', a mai spus primarul autoproclamat, el cerând totodată populaţiei să nu iasă din locuinţe.

Miliţiile proruse şi autorităţile de la Kiev oferă informaţii contradictorii despre evoluţia operaţiunilor de la Slaviansk. În timp ce Ministerul ucrainean de Interne afirmă că a reuşit să preia controlul asupra celei mai mari părţi a oraşului, insurgenţii rusofoni susţin că au pierdut numai două străzi şi împrejurimile localităţii. (Agerpres)



×
Subiecte în articol: lupte slaviansk conflict ucraina