x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bild: Hollande şi Julie Gayet ar fi putut avea acum un copil, dacă actriţa nu pierdea sarcina în mai 2013

Bild: Hollande şi Julie Gayet ar fi putut avea acum un copil, dacă actriţa nu pierdea sarcina în mai 2013

de Istvan Deak    |    28 Ian 2014   •   19:04
Bild: Hollande şi Julie Gayet ar fi putut avea acum un copil, dacă actriţa nu pierdea sarcina în mai 2013

Relaţia amoroasă dintre preşedintele francez Francois Hollande (59 de ani) şi actriţa franceză Julie Gayet (41 de ani) are o latură dramatică, dincolo de dificultatea despărţirii lui Hollande de partenera sa de mai mulţi ani, jurnalista Valerie Trierweiler.

“S-a răspândit vestea tristă că actriţa Julie Gayet (41 de ani) a pierdut sarcina, copilul conceput cu Francois Hollande”, scrie corespondentul cotidianului german Bild în Franţa. Incidentul ar fi avut loc în luna mai a anului 2013, chiar înaintea Festivalului de Film de la Cannes. Ea ar fi fost însărcinată în luna a patra. “Julie avea tot mereu lacrimi pe faţă şi îşi masca permanent tristeţea în faţa camerelor”, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Partenera preşedintelui Hollande, Valerie Trierweiler (48 de ani) s-a afişat în calitate de Primă Doamnă la Cannes, aspect ce i-a displăcut complet lui Julie. Ea i-ar fi solicitat imperios lui Hollande să anunţe ruperea relaţiei de Valerie. Preşedintele a refuzat, dar s-a revanşat în luna iulie, când a trimis-o pe Valerie într-un concediu prelungit în Grecia, în timp ce el a petrecut câteva zile alături de Julie în localitatea Tulle, mai scrie sursa citată.

Valerie a sosit în noaptea de duminică spre luni pe aeroprtul din Mumbai (ex-Bombay) în India pentru un voiaj umanitar, relatează AFP.
 
Surâzătoare, îmbrăcată sobru, ea a trebuit să aştepte mai multe minute în şir pentru a putea ieşi din aerogară şi a-şi croi drum până la maşina care o aştepta prin mulţimea fotografilor veniţi s-o pozeze.

În pofida prezenţei poliţiştilor, maşina a fost blocată apoi mult timp de paparazzi. Jurnalista nu a făcut declaraţii presei.
 
Însoţită doar de actriţa Charlotte Valandrey la Mumbai, fosta parteneră a lui Francois Hollande a venit să susţină organizaţia neguvernamentală acţiunea împotriva Foamei.

“Ţinând seama de prezenţa importantă a presei, situaţia era mai dificil de controlat, ceea ce ne-a obligat să revizuim organizarea” sejurului, a explicat totuşi purtătoarea de cuvânt a ONG înainte de a pleca.
Potrivit anturajului său, Valerie Trierweiler rămâne “în termeni buni” cu Francois Hollande.

Ea crede că politica a fost cea care a provocat despărţirea lor, pentru că această activitate îi fura prea mult timp preşedintelui. Ea intenţionează să-şi reia activitatea de ziarist, dar nu se va mai implica în jurnalismul politic, după cum a mărturisit marţi în faţa unui grup de jurnalişti în India. Ea consideră politica “inumană şi plină de trădări”.

Politica “prea acaparatoare” nu i-a mai lăsat lui Francois timp să trăiască, astfel îşi explică Valerie ruptura despre care spune că a fost una bruscă, dar susţine că păstrează amintiri plăcute din perioada cât a fost Prima Doamnă a Franţei şi crede că acest titlu trebuie menţinut, pentru că el este util.








×
Subiecte în articol: francois hollande Julie Gayet