x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bill Gates donează 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor din țările în curs de dezvoltare

Bill Gates donează 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor din țările în curs de dezvoltare

03 Noi 2014   •   08:25
Bill Gates donează 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor din țările în curs de dezvoltare

Miliardarul și filantropul american Bill Gates se pregătește să doneze peste 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva diverselor epidemii din țările în curs de dezvoltare, în primul rând contra malariei, potrivit unui comunicat dat publicității luni, preluat de AFP.

Fostul CEO al gigantului Microsfot, pentru care epidemia de Ebola reprezintă un 'apel la acțiune', a făcut acest anunț cu prilejul celei de-a 63-a reuniuni anuale a Societății americane igienă și medicină tropicală, la New Orleans.

El a menționat că Fundația Gates va consacra peste 500 de milioane de dolari în 2014 'pentru a reduce povara pe care o constituie malaria, pneumonia, diareea și o serie de infecții parazitare, cauze principale pentru decese și handicap în țările în curs de dezvoltare', conform documentului amintit.

Bill Gates a precizat că pe lângă acest angajament fundația sa a majorat cu 30% finanțarea anuală în ce privește malaria.

Apreciind că epidemia de febră hemoragică Ebola, care a provocat moartea de la începutul anului a peste 4.900 de persoane în Africa de Vest, este 'moment critic în istoria sănătății mondiale', el a subliniat 'necesitatea unor eforturi mai importante pentru a face față bolilor rezistente la medicamente, cum sunt malaria și febra Dengue'.

Este vorba despre 'a ne consacra marii cauze pe care o reprezintă reducerea poverii globale a bolilor infecțioase', a adăugat el în observațiile preliminare la discursul său, făcute publice.

În opinia lui Bill Gates, eradicarea malariei până la mijlocul acestui secol este 'un obiectiv atât necesar, cât și realizabil'. 'Nu ne vom atinge scopul cu pași mărunți. Istoria arată că singurul mijloc de a opri malaria este să îi punem capăt definitiv', a ținut el să atragă atenția.

În ce privește lupta sa împotriva epidemiei virusului Ebola, Fundația Gates a anunțat în septembrie un angajament în valoare de 50 de milioane de dolari.


×