x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria a pierdut "Southstream"

Bulgaria a pierdut "Southstream"

de Petio Petkov    |    21 Oct 2009   •   00:00

• CORESPONDENŢĂ DE LA SOFIA •Preşedintele turc, Abdullah Gul, i-a comunicat omologului său rus, Dmitri Medvedev, decizia Ankarei de a permite ca această conductă să traverseze apele sale teritoriale.



În acest mod se "rezolvă" aşa-zisa problemă ucraineană a tranzitului de gaz rusesc către Europa şi se pune cruce speranţelor Bulgariei de a deveni principalul nod de tranzit al gazelor şi petrolului rusesc în Balcani. Se pare că Kievul a dat semne că nu va permite tranzitarea zonei sale de interes economic în Marea Neagră de către gazoduct în drum spre litoralul bulgăresc - aşa cum prevedea varianta iniţială a proiectului. Nu este un secret că "Southstream"-ul va slăbi într-un mod considerabil poziţiile Ucrainei.

Neoficial se afirmă că acordul turc a fost obţinut în schimbul angajamentului Moscovei de a participa la construirea conductei de petrol Samsun-Geihan considerat un concurent al proiectului ruso-bulgaro-elen Burgas-Alexandroupolis. Delegaţia rusă care a luat parte la reuniunea trilaterală de la Milano a pus accentul asupra participării Turciei la "Sauthstream" în locul Bulgariei, informează cotidianul moscovit Kommersant. În timpul vizitei lui Medvedev la Belgrad, a fost semnat un acord pentru participarea Serbiei la proiect.

Preşedintele concernului italian ENI, Paolo Scaroni, a salutat decizia Turciei, declarănd că în curând Ceihan va putea deveni un Houston turcesc. Ankara speră că o mare parte din petrolul rusesc va putea fi prelucrat într-o rafinarie ce va fi construită la Ceihan.

×
Subiecte în articol: externe