x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria / Guvernul – eşec total

Bulgaria / Guvernul – eşec total

de Petio Petkov    |    19 Feb 2009   •   00:00

Opoziţia bulgară de dreaptă acuză Guvernul de eşec total în trei domenii strategice: relaţiile cu UE şi NATO, energetica şi finanţele, războiul contra crimei organizate şi corupţiei.



Prin urmare, Executivul condus de Serghei Stanişev se confruntă cu a şaptea moţiune de cenzură de la venirea la putere.

Dreapta, în frunte cu partidul Democraţii pentru o Bulgarie Puternică (DSB), acuză Guvernul că a îndepărtat Bulgaria de NATO şi de Uniunea Europeană şi a adâncit dependenţa faţa de Rusia în domeniul energetic. În locul responsabilităţii sociale promise, se extinde criza în toate domeniile. Războiul împotriva corupţiei şi crimei organizate nici nu a început. Dimpotrivă, ţara este tot mai aspru criticată de partenerii occidentali pentru lipsa unei justiţii eficiente, iar Guvernul a impus un sistem oligarhic de conducere. Partidul "Ataca" a anunţat că reprezentanţii săi îşi vor întrerupe boicotul parlamentar şi vor sprijini iniţiativa dreptei, chiar dacă o consideră "lipsită de sens". Ultranaţionaliştii propun opoziţiei să părăsească Parlamentul. Analiştii consideră că moţiunea are foarte puţine şanse de izbândă. Cei trei parteneri din coaliţia de guvernământ dau semne că vor rămâne împreună până la alegeri. Prin moţiune se urmăreşte de fapt depăşirea divergenţelor şi formarea unui front electoral comun al dreptei.

×
Subiecte în articol: externe