x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria nu vrea ca BCE sa ii supervizeze bancile

Bulgaria nu vrea ca BCE sa ii supervizeze bancile

29 Mar 2018   •   15:13
Bulgaria nu vrea ca BCE sa ii supervizeze bancile

Bulgaria, ţară care speră să demareze în acest an procedura care să îi permită aderarea la zona euro, nu intenţionează să se alăture uniunii bancare înainte de a face trecerea la moneda unică.

 

Bulgaria, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, speră să adere la mecanismul ratelor de schimb  (ERM II) până la mijlocul anului. Deşi calitatea de ţară membră a uniunii bancare înainte de aderarea la zona euro ar risipi o parte din îngrijorările cu privire la transparenţa bancară, un astfel de pas nu este avut în vedere de autorităţile de la Sofia.

"Bulgaria lucrează activ pentru aderarea la ERM-2, care este primul pas spre dobândirea simultană a calităţii de ţară membră a zonei euro şi a uniunii bancare", a informat Ministerul bulgar de Finanţe. Deşi cererea Bulgariei de a deveni a 20-a ţară membră a zonei euro a primit sprijinul liderilor din Germania şi Franţa, Banca Centrală Europeană este îngrijorată de situaţia băncilor din Bulgaria.

În plus, scandalul de spălare a banilor de către băncile din Letonia a determinat BCE să fie şi mai prudentă, ceea ce a complicat planurile Bulgariei. Testele de stres din 2016 au arătat că sistemul financiar din Bulgaria este unul stabil. Cu toate acestea, existau "zone de slăbiciune", potrivit Comisiei Europene, în condiţiile în care două din cele 22 de bănci bulgare, inclusiv First Investment Bank, cea de-a treia mare bancă, trebuie să îşi consolideze capitalul.

Supervizarea BCE ar oferi "garanţii suplimentare" potrivit cărora crize bancare precum colapsul Corporate Commercial Bank AD în 2014 nu se vor repeta, spune Daniel Gros, director la Center for the European Policy Studies din Bruxelles.

AGERPRES

×