Germania a decis să faciliteze accesul la dubla cetăţenie pentru copiii străinilor care trăiesc pe teritoriul său, o măsură destinată în special copiilor imigranţilor turci.
Camera inferioară a Parlamentului german (Bundestag) a adoptat joi o nouă lege privind cetăţenia, relaxând unele dintre cele mai stricte reguli din Europa, permiţându-le tinerilor germani de origine străină să deţină două paşapoarte, potrivit welt.de.
Până acum, copiii de imigranţi din ţările din afara UE erau nevoiţi să aleagă la vârsta de 23 de ani între cetăţenia germană şi cea a ţării de origine a părinţilor lor.
Interdicţia privind dublul paşaport este de mult timp criticată de comunitatea de aproximativ trei milioane de persoane de origine turcă din Germania, din care mai puţin de jumătate au luat cetăţenia germană, comentează Reuters.
Tinerii pot să aibă acum două paşapoarte dacă, la vârsta de 21 de ani, pot să dovedească faptul că au trăit în Germania pentru cel puţin opt ani ori au mers la şcoală în această ţară timp de şase ani şi au obţinut calificări.
Liderii comunităţii turce au criticat noua lege, deoarece se aplică doar tinerilor şi nu-i vizează şi pe cei mai în vârstă, mulţi dintre care trăiesc de decenii în Germania.
Dubla cetăţenie a fost unul dintre proiectele favorite ale social-democraţilor (SPD), care se află la guvernare cu conservatorii conduşi de cancelarul Angela Merkel.
Conservatorii s-au opus mult timp dublei cetăţenii, susţinând că este imposibil ca cineva să fie loial faţă de două ţări în acelaşi timp.