x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ca pe vremea URSS: Defilare de amploare în Piaţa Roşie, de 1 Mai

Ca pe vremea URSS: Defilare de amploare în Piaţa Roşie, de 1 Mai

01 Mai 2014   •   11:41
 Ca pe vremea URSS: Defilare de amploare în Piaţa Roşie, de 1 Mai

Circa 100.000 de persoane au defilat joi în Piaţa Roşie de la Moscova pentru a sărbători Ziua internaţională a Muncii, reluând o tradiţie ce datează din era Uniunii Sovietice, pe fondul unui val de patriotism exacerbat în Federaţia Rusă de criza din Ucraina, transmite AFP.

'Sunt mândru de ţara mea', 'Putin are dreptate', sunt mesaje ce puteau fi citite pe pancartele agitate alături de numeroase drapele ruseşti şi baloane albe, albastre şi roşii (culorile drapelului naţional), a constatat o corespondentă France Presse aflată la faţa locului.

Potrivit poliţiei locale, citată de agenţiile ruseşti, peste 100.000 de persoane au participat la defilare, condusă de primarul Moscovei Serghei Sobianin şi organizată în Piaţa Roşie, lângă Kremlin, pentru prima dată după 1991. Mai multe pancarte şi discursuri ale unor reprezentanţi sindicali sărbătoreau anexarea Crimeii de către Rusia în martie, în urma unui referendum denunţat de Kiev şi de comunitatea internaţională.

'Un vânt al libertăţii suflă prin Crimeea!', a exclamat de pe un podium un bărbat îmbrăcat în uniformă militară. 'Moscova-Sevastopol, oraşe de eroi', putea fi citit pe o pancartă.

Unul dintre organizatorii acţiunii, Aleksandr Şerşukov, preşedintele partidului 'Uniunea Muncii', a precizat marţi că manifestaţia va fi 'antifascistă, din cauza situaţiei de la frontierele noastre', cu trimitere la evenimentele din estul Ucrainei. Insurgenţii proruşi se consideră ameninţaţi de naţionaliştii care au participat la contestarea proeuropeană şi care sprijină autorităţile de tranziţie de la Kiev.

Data de 1 mai este considerată ziua internaţională a muncitorilor, zi liberă, de sărbătoare, în Rusia, care celebrează lupta pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale clasei muncitoare. În fiecare an, sindicatele ruseşti defilează cu această ocazie în majoritatea oraşelor ţării, notează AFP, preluat de Agerpres.

×
Subiecte în articol: piata rosie 1 mai