Un băiat de opt ani din statul american Hawaii a supravieţuit unei căderi de şase etaje pe toboganul de gunoi al unui imobil de apartamente, fiind salvat de un vecin care l-a scos cu ajutorul unui furtun.
Dan Kaetsu, un învăţător de 29 de ani, care locuieşte în imobilul în care a avut loc accidentul, spune că mătuşa de 13 ani a băiatului i-a soloitat ajutorul.
Aceasta i-a spus lui Kaetsu că băiatul de 8 ani, trimis să ducă gunoiul, a căzut pe tobogan. Acesta a căzut de la etajul opt, aterizând pe o grămadă de gunoi care urca pe tobogan până la etajul doi.
Kaetsu a folosit o lanternă pentru a se uita după băiat, văzându-l pe acesta stând în picioare şi plângând. Învăţătorul folosit un furtun de pompieri, aflat pe palierul blocului pentru a-l scoate pe copil.
"După ce mi-a spus că s-a agăţat de furtun, l-am tras afară", a povestit Kaetsu.
Băiatul avea tăieturi pe frunte, la mâini şi picioare. Acesta a fost predat pompierilor, care au sosit după ce copilul fusese scos şi ulterior spitalizat.