x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cairo, sub asediu. Noapte cu 5 morţi

Cairo, sub asediu. Noapte cu 5 morţi

de Oana Dobre    |    03 Feb 2011   •   09:25
Cairo, sub asediu. Noapte cu 5 morţi
Sursa foto: /Reuters

După o noapte în care nimeni nu a dormit în Piaţa din Cairo, protestatarii apărându-şi "reduta” atacată în permanenţă de partizanii lui Mubarack, dimineaţa a început cu noi rafale de arme între cele două tabere. Potrivit medicilor de la Centrul de Ajutor, cinci persoane au murit în cursul nopţii şi dimineaţa.

Luptele deschise şi permanenta ameninţare i-au făcut pe revoluţionari să fie suspicioşi faţă de tot ce mişcă în jurul pieţei. Chiar şi grupurile de simpatizanţi ai protestelor, care se apropiau de piaţă au fost primite cu ostilitate, cu bile şi răngi de fier ridicate, până când cei care asigurau intrarea în Piaţă s-au convins că erau într-adevăr susţinători de-ai lor, şi nu de-ai lui Mubarak. Străzile din jurul Pieţei au fost păzite în permanenţă de tancuri Marshall şi de blindate pe care, datorită pasivităţii armatei, revoluţionarii au reuşit să le acopere cu inscripţii împotriva regimului.

După violenţele de noaptea trecută, Cairo arăta dimineaţă ca un oraş sub asediu: clădiri rămase fără acoperiş, după ce taberele au folosit pietrele ca arme de luptă, resturi de cocktail-uri Molotov, maşini de poliţie incendiate şi răsturnate pe marginile străzilor şi filtre de revoluţionari care extins până la periferie, oprind fiecare maşină sub ameninţarea cuţitelor cu lame de peste 30 de centimetri, pe care le agitau.

Poliţiştii rămaşi în număr foarte mic pe străzi, păreau să fie trecuţi sub comanda grupurilor de revoluţionari, pe care nu îndrăzneau să îi contrazică sau să le limiteze în vreun fel puterile.

×
Subiecte în articol: Egipt mubarak cairo