x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Care este primul verdict oficial cu privire la incendiul de la Catedrala Notre-Dame. Parchetul din Paris spune ce s-ar fi întâmplat de fapt

Care este primul verdict oficial cu privire la incendiul de la Catedrala Notre-Dame. Parchetul din Paris spune ce s-ar fi întâmplat de fapt

16 Apr 2019   •   14:58
Care este primul verdict oficial cu privire la incendiul de la Catedrala Notre-Dame. Parchetul din Paris spune ce s-ar fi întâmplat de fapt
Sursa foto: Captura Video

Apare un prim verdict în cazul incendiului care a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris.

Parchetul de la Paris a declarat că tratează focul ca un accident, excluzând incendierea și posibilele motive legate de terorism, cel puțin pentru moment.

"Suntem în favoarea teoriei unui accident", au declarat autoritățile.

Incendiul a început în jurul orei 18:50 (ora 17:00 în Regatul Unit).


Peste 400 de pompieri au fost nevoiți să îmblânzească infernul care a consumat acoperișul și a prăbușit vârful catedralei vechi de opt secole. Ei au lucrat toată noaptea pentru a aduce focul sub control la aproximativ 14 ore de la izbucnirea incendiului, scrietelegraph.co.uk.

Un pompier a fost rănit și nimeni altcineva nu a fost raportat rănit în incendiul care a început după ce clădirea a fost închisă publicului pentru seară.

Din afară, clopotele impunatoare și pereții exteriori, precum şi stâlpii de susţinere, au rămas pe poziţii, însă interiorul și structura superioară au fost eviscerate de flăcări. Antena 3

×
Subiecte în articol: verdict incendiu catedrala Notre-Dame