x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carla îşi educă soţul în public

Carla îşi educă soţul în public

13 Apr 2008   •   00:00
Carla îşi educă soţul în public

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a căzut sub bagheta magică a tinerei lui soţii, care încearcă să îl sensibilizeze şi să-i mai cizeleze comportamentul coleric, ce i-a ştirbit popularitatea.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a căzut sub bagheta magică a tinerei lui soţii, care încearcă să îl sensibilizeze şi să-i mai cizeleze comportamentul coleric, ce i-a ştirbit popularitatea.

 

 

După ce a cucerit Marea Britanie ca primă doamnă, Carla Bruni Sarkozy, noua soţie a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, cu care e căsătorită de numai două luni, şi-a zis c-ar fi momentul să se ocupe şi de educaţia lui. Aceasta lasă cam mult de dorit în ultimul timp, de la felul cum se comportă în cercurile apropiaţilor săi şi pînă la deciziile pe care le ia în probleme de stat. De vreme ce Sarko le-a promis francezilor care l-au ales că va moderniza ţara, dotînd-o cu reforme economice şi sociale “cum n-a văzut Parisul”, dar nu a reuşit să mişte mai nimic, ţîfnos şi părtinitor cum este adesea. Aşa că proaspăta primă doamnă a Franţei şi-a asumat singură rolul de a fi “liantul”, “veriga-cheie” a unei “vaste operaţiuni de comunicare”, după cum au numit-o analiştii, menită să-l schimbe pe Sarko în bine. Şi chiar a reuşit, astfel încît, după primele lecţii de bună purtare pe care le-a primit de la nevastă, popularitatea preşedintelui a început din nou să crească.

 

 

PESTE NAS. O publicaţie franceză şi una britanică dezvăluie cîteva dintre tehnicile folosite de Carla în eforturile ei de civilizare a lui Sarko. De pildă, la o petrecere între prieteni, el şi-a aprins ţigara nepăsător faţă de cei din jur, iar Carla i-a dat peste nas imediat, scoţînd şi ea o ţigară, dar cerîndu-le celorlalţi permisiunea de a fuma în faţa lor... Sau, pentru că poporul îl criticase pentru atitudinea dură şi inegală faţă de imigranţi, precum şi pentru lipsa de înţelegere faţă de săraci, Carla l-a dus în vizită la o familie de imigranţi africani, ca să vadă în ce condiţii trăiesc aceşti oameni... De asemenea, Carla vrea să-l sensibilizeze şi la artă, ca să nu se mai spună despre el că este un incult, şi să-l apropie şi de politicienii de stînga, care-l privesc ca pe un preşedinte “de dreapta periculos”. Pentru asta, ea organizează mici petreceri, la care îşi invită prieteni din lumea artei şi politicieni şi de dreapta, şi de stînga.

 

 

DEPENDENT DE FEMEI. Se pare că Sarko “funcţionează” mai bine în mijlocul femeilor. Michele Alliot-Marie, ministrul francez de Interne, a remarcat recent că preşedintele şi-a pierdut frecvent controlul în public, în situaţiile în care nici una dintre femeile din guvern nu era prezentă. Şi fosta lui soţie, Cecilia, se lăuda că este singura care putea să-l ţină în frîu pe Sarko. Numai că educaţia dată de ea, spre deosebire de cea dată de Carla, l-a făcut şi mai coleric decît fusese la început.

 

 

BINE VÎNDUTĂ. Se poate spune că imaginea Carlei produce “capital”, chiar şi la propriu. Astfel, zilele trecute, la Casa de licitaţii Christie’s, din New York, o fotografie nud a Carlei, din vremea cînd era manechin internaţional, s-a vîndut cu o sumă de 20 ori mai mare decît se estimase. Astfel, fotografia primei doamne a Franţei a fost adjudecată contra sumei de 91.000 de dolari, iar cel care a adjudecat-o a dorit să rămînă anonim şi va dona suma unei fundaţii de caritate elveţiene.

 

sanziana.stancu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe carla