x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă: Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff este autentică

Casa Albă: Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff este autentică

03 Sep 2014   •   12:19
Casa Albă: Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff este autentică

Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff, difuzată marţi de jihadiştii Statului Islamic (SI), este 'autentică', a anunţat miercuri Casa Albă, relatează AFP, citată de Agerpres. "Serviciile americane de informaţii au analizat înregistrarea video difuzată recent şi în care apare cetăţeanul american Steven Sotloff şi consideră că aceasta este autentică", a declarat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat într-o înregistrare video difuzată marţi decapitarea unui al doilea ostatic american, jurnalistul Steven Sotloff. În înregistrarea video denumită 'al doilea mesaj către America' poate fi văzut jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, în genunchi, îmbrăcat într-o bluză portocalie, alături de un bărbat mascat înarmat cu un cuţit.

Bărbatul mascat a lansat totodată şi o ameninţare la adresa unui ostatic britanic, pe care l-a numit David Haines, şi a avertizat guvernele să retragă 'această alianţă malefică a Americii împotriva Statului Islamic', a precizat SITE.

Pe data de 19 august, gruparea jihadistă a publicat o primă înregistrare video în care prezenta decapitarea unui jurnalist american, James Foley. Atunci gruparea a afirmat că Foley a fost ucis ca represalii la loviturile aeriene americane împotriva SI.

Înregistrarea a fost lansată după ce Statele Unite şi-au reluat loviturile aeriene în Irak în luna august, pentru prima dată de la încheierea operaţiunii militare americane în această ţară în 2011.





×