x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Caz şocant în SUA! O anchetă acuză peste 300 de preoţi de pedofilie

Caz şocant în SUA! O anchetă acuză peste 300 de preoţi de pedofilie

15 Aug 2018   •   10:32
Caz şocant în SUA! O anchetă acuză peste 300 de preoţi de pedofilie

O anchetă a Procurorului General de Pennsylvania, publicată marţi, a dezvăluit cazuri de abuzuri sexuale comise de peste trei sute de "preoţi prădători", muşamalizate de Biserica Catolică din acest stat american timp de peste şase decenii, cărora cel puţin o mie de copii le-au căzut victime, relatează AFP şi Xinhua. 

Raportul final, emis de Curtea Supremă din Pennsylvania şi elaborat de un juriu popular căruia i-au fost prezentate concluziile anchetei, indică faptul că "aproape toate cazurile" presupuse sunt astăzi prescrise şi nu pot fi urmărite penal. 

În procedura penală americană, Ministerul Public poate prezenta faptele unui juriu popular, care decide dacă există sau nu dovezi pentru începerea urmăririi penale. 

Doi preoţi au fost inculpaţi până în prezent, unul pentru agresiune sexuală repetată asupra mai multor copii, cel mai recent dintre aceste cazuri având loc în 2010. Cel de-al doilea preot, acuzat că a agresat un copil de şapte ani, a pledat vinovat la sfârşitul lunii iulie, însă acuzaţia constituie un delict şi nu o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de maximum cinci ani. 

Deşi cei acuzaţi în cadrul anchetei nu mai pot fi urmăriţi penal, juraţii au decis să facă publice numele a câtorva zeci dintre aceşti reprezentanţi ai Bisericii Catolice. 

Raportul evocă agresiuni sexuale cărora le-au căzut victime şi unii copii cu vârste sub zece ani. În acest sens, documentul citează cazul unui preot care a abuzat cinci surori, dintre care cea mai tânără avea doar 18 luni la începutul presupuselor fapte. 

Aceasta nu este prima dată când un juriu popular a publicat un raport care dezvăluie cazuri de pedofilie în sânul Bisericii Catolice americane, însă niciodată nu a fost realizată o investigaţie care să scoată la iveală un număr atât de mare de cazuri, precizează AFP. 

"Preoţii au violat băieţei şi fetiţe, iar persoane din cadrul bisericii care le erau superiori nu au făcut nimic. Timp de zeci de ani", au scris membrii juriului în raportul publicat marţi. 

Multe declaraţii incluse în raport descriu o ierarhie care a adoptat adesea o abordare activă de muşamalizare a cazurilor de abuz sexual şi de protejare a celor care au comis aceste agresiuni. 

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi, Procurorul General al statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a subliniat de asemenea faptul că ancheta a dezvăluit atitudinea adoptată de câţiva ofiţeri de poliţie care au refuzat să investigheze acuzaţiile aduse preoţilor. 

Juraţii au susţinut că "recunosc faptul că multe lucruri s-au schimbat (în cadrul Bisericii Catolice) în ultimii 15 ani", însă au subliniat că cele două persoane inculpate demonstrează că "abuzul copiilor în cadrul bisericii nu a dispărut. 

În ciuda reformelor instituţionale, "înalţii responsabili din cadrul Bisericii au scăpat de cele mai multe ori de responsabilităţi", continuă raportul. 

Episcopii şi cardinalii "au fost, în cea mai mare parte, protejaţi. Mulţi dintre ei, unii nominalizaţi în acest raport, au fost promovaţi. Atât timp cât toate acestea nu se schimbă credem că este prea devreme să fie închis capitolul despre scandalurile sexuale din Biserica Catolică", se mai arată în document. 

"Cu toţii ne-am dori să fie posibile şi alte inculpări, însă din cauza manipulării legilor noastre slabe de către Biserică prea mulţi au rămas intangibili", a comentat Shapiro. 

În raportul său, Marele Juriu a formulat mai multe propuneri de reformă, inclusiv o schimbare a legislaţiei din Pennsylvania pentru a prelungi termenul de prescripţie, în dreptul penal şi civil, precum şi restrângerea acoperirii acordurilor de confidenţialitate la care Biserica Catolică a recurs frecvent conform investigaţiei. 

Potrivit organizaţiei Bishop Accountability, 6.721 de preoţi au fost acuzaţi de abuz sexual în Statele Unite pentru presupuse fapte comise în perioada 1950-2016. Aceeaşi asociaţie estimează la 18.565 numărul copiilor care au căzut victime acestor fapte. 

La sfârşitul lunii iulie, Papa Francisc a acceptat demisia faimosului cardinal Theodore McCarrick acuzat de abuz sexual asupra unui adolescent. 

O serie de alţi prelaţi au fost constrânşi să demisioneze apoi au decedat, printre aceştia numărându-se cardinalii Roger Mahony (Los Angeles) şi Bernard Law (Boston), care au murit la sfârşitul anului 2017. 

Faptele arhiepiscopul Bernard Law au făcut obiectul unei vaste anchete publicată de Boston Globe, recompensată cu Premiul Pulitzer înainte de a face subiectul unui film, "Spotlight", care a primit distincţii Oscar pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu, în 2016.AGERPRES

×
Subiecte în articol: preoti pedofilie sua