x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce romi ne trimite Franţa

Ce romi ne trimite Franţa

de Carmen Plesa    |    19 Aug 2010   •   00:00

O cursă aeriană cu 79 de romi la bord pleacă azi din Franţa, cu destinaţia România. Romii sunt dintre aceia care au cerut repatrierea voluntară, adică au acceptat să se întoarcă în ţară în schimbul transportului cu avionul şi a unui ajutor financiar a câte 300 de euro pentru fiecare adult şi 100 de euro de copil.



Oficiul francez pentru Imigraţie şi Integrare a ţinut să precizeze că aceasta este o procedură clasică şi că, cel puţin o dată pe lună, un avion este închiriat pentru astfel de repatrieri. Operaţiunea de azi nu are deci nici o legătură cu evacuările din taberele de romi, susţin autorităţile de la Paris.

De la 1 septembrie, romii din programul de repatriere voluntară vor fi amprentaţi de autorităţile franceze, care încearcă în acest fel să-i împiedice pe romi să se mai întoarcă în Hexagon şi să ceară iar ajutorul de 300 de euro de persoană, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea celor care au plecat anul trecut. Până acum, în cazul repatrierilor voluntare, Poliţia franceză trebuie să se bazeze mai mult pe ce declarau romii, care de multe ori îţi dădeau nume fictive.
Romii evacuaţi de curând din ta-berele abuzive şi care au primit ordin de expulzare de pe teritoriul francez au la dispoziţie o lună pentru a părăsi Hexagonul. Ordinele de expulzare se dau celor care, după trei luni de locuit în Franţa, nu pot demonstra că au un serviciu sau resurse financiare cu care să se întreţină şi nici un domiciliu stabil.
Acesta este tratamentul aplicat oricărui cetăţean al UE, indiferent de naţionalitate sau etnie.

În luna pe care o au la dispoziţie până la momentul în care trebuie să părăsească Hexagonul, romii care au primit de curând ordine de expulzare sunt liberi să facă ce vor. Dacă au depăşit însă termenul, vor fi reţinuţi de Poliţie şi trimişi în ţările de origine sub escorta Poliţiei, cu zboruri speciale.
Cotidianul L'Express a amintit ieri că Franţa nu e singura ţară din UE care a dorit să scape de romi şi că planul Guvernului Berlusconi de a evacua taberele şi a-i expulza pe ţigani s-a dovedit un eşec până acum.

Între timp, presa italiană anunţă că din ce în ce mai mulţi romi din Franţa apar în taberele din zona Piemonte, iar numărul lor este aşteptat să crească, având în vedere sutele de expulzări pe care şi le-au propus autorităţile franceze.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat că, la 30 august, secretarii de stat Valentin Mocanu şi Dan Valentin Fătuloiu vor efectua o vizită la Paris, unde vor discuta un set de măsuri comune privitoare la comunitatea romă.

×
Subiecte în articol: externe