x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce vrea sa faca de la New York un miliardar chinez

Ce vrea sa faca de la New York un miliardar chinez

11 Dec 2017   •   08:04
Ce vrea sa faca de la New York un miliardar chinez

Din luxosul sau apartament din Manhattan, el promite sa faca tot posibilul pentru democratizarea regimului chinez: in cateva luni, miliardarul Guo Wengui a devenit unul dintre cei mai aprigi critici ai Beijingului. Dupa doi ani de calatorii, magnatul imobiliar s-a instalat in luna aprilie la New York, intr-un apartament situat la etajul 18 al unui hotel aflat vizavi de Central Park.

 

Alaturi de sotia lui, Guo Wengui asteapta plin de optimism rezultatul solicitarii de azil depusa in septembrie. “Voi incerca sa ajung la un stat de drept, la democratie, libertate, este ultimul meu scop, o schimbare de regim”, daca este posibil “in urmatorii trei ani”, a spus miliardarul chinez. Imbracat in negru din cap pana in picioare, Guo Wengui, in varsta de 47 de ani, vorbeste in engleza cand vine vorba de democratie. In rest, el se adreseaza in chineza, folosind serviciile unui translator.

Rari sunt magnatii chinezi care aleg disidenta. Dar Guo Wengui, ale carui bunuri au fost sechestrate, iar fratii inchisi dupa plecarea lui din CHina, in vara anului 2014, afirma ca se gandeste la acest plan de 28 de ani. Dupa reprimarea manifestatiilor din Piata Tiananmen, in 1989, “fratele meu mai mic a murit sub ochii mei”, “eu insumi am fost detinut si amenintat cu moartea timp de 22 de luni”, povesteste el.

Acolo, dupa gratii, a decis sa “lupte impotriva acestui regim inuman, antidemocratic si ilegal”. Daca unii refuza sa creada vorbele acestui magnat despre coruptia la nivel inalt in China, Guo dezminte toate acuzatiile lansare la adresa sa, asigurand ca motivele lui nu ascund nimic necurat. “De ce as face asa ceva? Am bani, un iaht, o familie extraordinara, apartamente la New York, Londra... Dar sunt budist si vreau sa fiu bun pentru altii, vreau sa schimb un regim malefic”.

In opinia lui, “oamenii de afaceri chinezi nu au decat doua variante. Fie pleaca din tara, fie asteapta sa fie eliminati”. El a ales contraatacul. “Nimeni nu ma poate opri. Am destui bani pentru asta”, a subliniat miliardarul. Mai mult, el sustine ca a discutat acest proiect cu Steve Bannon, fost consilier al presedintelui Donald Trump. “Convins ca Beijing si Washington sunt deja in razboi economic, Bannon este unul dintre cei mai buni specialisti de politica internationala pe care ii cunosc, unul dintre rarii occidentali care inteleg cu adevrat Asia”, a spus Guo.

×