x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ceauşescu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Ceauşescu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

29 Sep 2010   •   00:00

Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Bernard Accoyer (UMP, dreapta), supus presiunilor din partea stângii, care îi cere demisia în două săptămâni, a comis o eroare, salutându-l pe Mevlüt... Ceauşescu în loc de Mevlüt Cavusoglu, relatează AFP.

La deschiderea şedinţei de miercuri, dedicată problemelor de actualitate, Accoyer a luat cuvântul pentru "a ura bun venit unei delegaţii a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de preşedintele său".

Dar în momentul în care a citat numele preşedintelui, turcul Mevlüt Cavusoglu, el l-a salutat pe "Mevlüt Ceauşescu", într-o confuzie cu numele fostului dictator român Nicolae Ceauşescu.

Candidată la aderarea la UE, Turcia şi-a marcat de mai multe ori susţinere faţă de Comisia Europeană şi mai ales faţă de comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, care şi-a manifestat la jumătatea lui septembrie dorinţa de a lansa o procedură de infringement împotriva Franţei, după expulzarea rapidă a romilor, vizaţi de o circulară ministerială. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: externe