x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China accelerează înarmarea. Cea mai mare creștere a cheltuielilor militare din ultimii 3 ani

China accelerează înarmarea. Cea mai mare creștere a cheltuielilor militare din ultimii 3 ani

11 Mar 2022   •   11:35
China accelerează înarmarea. Cea mai mare creștere a cheltuielilor militare din ultimii 3 ani

Congresul Popular Național al Partidului Comunist Chinez a aprobat, astăzi, creșterea cheltuielilor militare, în cadrul Congresului anual de la Beijing, scrie dpa. Decizia a fost luată cu votul majorității celor circa 3.000 de delegați

Potrivit proiectului de buget, suma alocată pentru înarmare s-a majorat cu 7,1%, cea mai mare creștere din ultimii trei ani. Însă cheltuielile totale au urcat cu 3,9%. 

Hotărârea a fost luată în contextul problemelor cu Taiwanul și cu vecinii din Mările Chinei de Sud și de Est. 

Autoritățile de la Beijing consideră Taiwanul ca parte integrantă din China, deși este independentă din 1949. Taiwanul nu a fost recunoscut oficial de autoritățile internaționale, din cauza presiunilor exercitate de China. 

Tensiunile sunt tot mai mari între China, Taiwan, Japonia și SUA. Totodată, Statele Unite furnizează armament Taiwanului și sprijină neoficial această insulă. Însă actualul președinte Joe Biden a avansat și a declarat, în toamna anului trecut, că SUA au obligația să ajute Taiwanul. 

La Congresul Partidului Comunist Chinez s-a votat ținta de creștere economică de 5,5%. Totodată, autoritățile vor să reducă taxele și impozitele. 

FMI a prognozat, la începutul acestui an, o creștere de circa 4,8%.

 

×
Subiecte în articol: China cheltuieli militare inarmare