China nu va accepta niciodată independența Taiwanului, au anunțat autoritățile de la Beijing, citate de AFP. Declarația a venit ca urmare a reinvestirii președintei Tsai Ing-wen în Taiwan, susținută de un partid separatist.
"Nu vom tolera niciodată o acţiune secesionistă", a spus purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Afaceri Taiwaneze, Ma Xiaoguang.
Declarația acestuia vine ca urmare a afirmațiilor făcute de președinta Taiwanului, la cea de-a doua investire a sa, potrivit cărora guvernul de la Beijing va trebui să trăiască pașnic alături de Taiwan, întrucât mica insulă, alcătuită din 20 de milioane de oameni, nu va mai accepta niciodată dominația Chinei.
Ea a fost realeasă în urma alegerilor din ianuarie 2020, deși China a depus eforturi de a submina economia acestei țări, încă de la prima sa investire, în 2016.
Tsai Ing-wen are 63 de ani și face parte din Partidul Democrat Progresist, care susține suveranitatea regiunii.
Conducerea comunistă a Chinei vrea să recâștige controlul asupra insulei, chiar și cu forța. Totuși, Beijinul a promovat principiul "o ţară, două sisteme", în privința Taiwanului, după modelul din Hong Kong, potrivit căruia insula îşi va păstra libertăţile, dar se va supune Beijingului.