x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China va intensifica supervizarea companiilor financiare de importanță sistemică

China va intensifica supervizarea companiilor financiare de importanță sistemică

24 Mar 2019   •   17:30
China va intensifica supervizarea companiilor financiare de importanță sistemică

Guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Yi Gang, a anunţat duminică sporirea supervizării companiilor financiare de importanţă sistemică şi a holdingurilor, în condiţiile în care autorităţile de la Beijing îşi deschis sectorul financiar, transmite Reuters. 

"Deschiderea sectorului financiar nu are legătură cu riscurile financiare. Dar procesul prin care sectorul financiar se deschide ar putea spori complexitatea măsurilor de prevenire a riscurilor şi, prin urmare, trebuie să ne îmbunătăţim mecanismele de prevenire a riscurilor", a declarat Yi la Forumul de dezvoltare al Chinei. 

Pe fondul criticilor din partea principalilor parteneri comerciali, inclusiv SUA, autorităţile de la Beijing s-au angajat să îmbunătăţească accesul firmelor şi al investitorilor străini la piaţa financiară chineză. 

SUA cer îmbunătăţirea transparenţei şi a protecţiei companiilor, ca parte a negocierilor în derulare pentru încheierea războiului comercial cu China

În ultimele luni autorităţile de la Beijing au adoptat măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru firmele străine şi investitorii care operează în a doua economie mondială. 

Luna aceasta, Parlamentul chinez a adoptat o nouă lege care ar urma să protejeze mai bine firmele străine, să interzică transferul forţat de tehnologie şi interferenţele ilegale ale Guvernului în practicile de afaceri ale companiilor străine. 

"Ţinând cont de experienţa noastră în privinţa deschiderii economiei, credem că fiecare domeniu care se deschide devine mai competitiv şi oferă servicii mai bune", a afirmat Yi, adăugând că Beijingul va adopta aceleaşi standarde de reglementare atât pentru firmele financiare străine cât şi pentru cele interne. 

De asemenea, guvernatorul Băncii Chinei a reafirmat că s-au redus riscurile legate de sectorul bancar din umbră. 
AGERPRES

×