x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Percheziţii la domiciliul din Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde

Percheziţii la domiciliul din Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde

20 Mar 2013   •   15:35
Percheziţii la domiciliul din Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde

Poliţiştii francezi au efectuat percheziţii la domiciliul din Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde, în cadrul unei anchete privind preluarea companiei de echipament sportiv Adidas de către banca Credit Lyonnais, a afirmat Yves Repiquet, avocatul lui Lagarde, informează agerpres.ro.

"Dna Lagarde nu are nimic de ascuns", a declarat Yves Repiquet, precizând că Lagarde nu a fost audiată în acest stadiu al anchetei.

Ministru francez al economiei în perioada 2007-2011 până la numirea sa în fruntea FMI, Christine Lagarde a decis să recurgă la o curte de arbitraj pentru soluţionarea unui contencios între banca franceză Credit Lyonnais şi omul de afaceri, patron de presă şi fost ministru Bernard Tapie.

Tribunalul a condamnat în iulie 2008 consorţiul din care făcea parte banca să-i acorde despăgubiri lui Tapie în valoare de 400 de milioane de euro (cu tot cu dobânzi).

Justiţia franceză a deschis o anchetă în privinţa acestui arbitraj.

Poliţia a efectuat percheziţii şi la domiciliul şi biroul fostului secretar general de la Elysée, Claude Guéant, al omului de afaceri Bernard Tapie şi al lui Stephane Richard, fostul director de cabinet al lui Lagarde.  

×
Subiecte în articol: christine lagarde FMI