x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cioloș: Avem încredere că moldovenii vor vota pentru o societate care privește spre un viitor european

Cioloș: Avem încredere că moldovenii vor vota pentru o societate care privește spre un viitor european

23 Feb 2019   •   17:16
Cioloș: Avem încredere că moldovenii vor vota pentru o societate care privește spre un viitor european
Sursa foto: Lucian Alecu

PLUS îşi afirmă susţinerea totală faţă de forţele democratice din Republica Moldova, care candidează duminică la alegerile parlamentare, şi îşi exprimă încrederea că cetăţenii moldoveni vor vota pentru o societate care priveşte cu speranţă spre un viitor european. 

"Cu ocazia alegerilor de duminică, 24 februarie, PLUS îşi afirmă susţinerea totală faţă de forţele democratice din Republica Moldova, care înţeleg pe deplin pericolul care pândeşte în discursul antieuropean. Avem încredere că fraţii noştri, cetăţeni ai Republicii Moldova, vor vota pentru o societate care priveşte cu speranţă spre un viitor european, spre o apropiere europeană de o Românie modernă şi democratică", se arată într-o postare pe Facebook a liderului PLUS, Dacian Cioloş. 

El spune că Europa nu este completă fără Republica Moldova. "Trebuie să o spunem apăsat şi să înţelegem că destinul european al fraţilor noştri de peste Prut este alături de România, împreună cu România. Republica Moldova nu trebuie să se îndepărteze de valorile şi de principiile europene, aşa cum, de altfel, nu trebuie să o facă nici România", scrie Cioloş. 

Cetăţenii din Republica Moldova vor alege duminică, pentru un mandat de patru ani, 101 deputaţi în Parlamentul unicameral de la Chişinău. 

Pentru prima dată, scrutinul se va desfăşura în baza unui sistem mixt - proporţional şi majoritar - într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. 

În circumscripţia naţională se aleg 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. 

În circumscripţiile uninominale se aleg 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.

AGERPRES

×