BBC 3 a difuzat un episod din serialul de desene animate "Family Guy", avându-l ca personaj principal pe actorul Robin Williams, cu câteva minute îniante de a anuţa ştirea morţii actorului. Cu atât mai bizar este faptul că episodul include chiar o scenă de tentativă de sinucidere eşuată, scrie Time. Postul de televiziune susţine difuzarea episodului cu puţin timp înainte de anunţul morţii actorului a fost o coincidenţă.
"Episodul s-a sfârşit chiar în momentul în care s-a aflat despre moartea lui Robin Williams. Nu puteam plănui aşa ceva. Episodul a fost programat în urmă cu două săptămâni", a declarat purtărorul de cuvânt al postului de televiziune.
Telespectatorii au fost şocaţi în momentul în care, imediat după sfârşitul episodului au aflat de moartea celebrului actor.
Sute de oameni au postat mesaje pe reţele de socializare în care şi-au exprimat regretul, dar şi şocul cauzat de bizara coincidenţă.