Germania nu a detasat nici un militar in Irak, dar a avut in permanenta un ofiter din serviciile de informatii pe langa comandamentul fortelor aliate conduse de SUA, care a fost chiar medaliat pentru sprijinul acordat americanilor.
Cand Statele Unite si-au anuntat intentia de a interveni in Irak, Germania s-a tras deoparte, contestand legitimitatea unei asemenea actiuni in forta. Pana in ziua de azi, trupele germane s-au tinut departe de frontul irakian. Nu acelasi lucru se poate spune despre agentii serviciilor de informatii din aceasta tara, releva documente secrete citate de presa internationala. TREI PENTRU SUA. Potrivit acestor surse, un ofiter din serviciile de informatii germane este stationat de la inceputul lui 2003 in Qatar, pe langa biroul generalului Tommy Franks, comandantul fortelor SUA din Irak, transmitandu-le americanilor informatiile obtinute de cei doi agenti germani care operau la Bagdad. In primele doua luni de razboi, ofiterul german de legatura le-a inaintat americanilor 25 de rapoarte in care a raspuns unor solicitari si intrebari clare ale SUA. Schimbul de informatii dintre cele doua parti a fost sistematic, noteaza International Herald Tribune. Germanii le-au transmis fortelor SUA informatii cu privire la zonele ce nu trebuie bombardate, cum ar fi ambasadele sau locatiile unde se banuia ca ar fi tinut prizonier un pilot american. De asemenea, ei au dat detalii despre amplasarea fortelor irakiene in Bagdad. APROBARI PE LINIE. Prezenta ofiterului german pe langa comandamentul fortelor aliate a fost aprobata, la Berlin, la cel mai inalt nivel. Printre cei care au dat unda verde activitatii sale in Irak s-au numarat actualul ministru de Externe, Walter Steinmeier, si cancelarul de atunci, Gerhard Schröder. MEDALII DE MERIT. Informatiile, care arunca o cu totul alta lumina asupra asa-zisei lipse de implicare a Germaniei in razboiul din Irak, fac parte dintr-un raport alcatuit de o comisie din Parlamentul german. O versiune a documentului a fost facuta publica, dar informatii importante, cum ar fi prezenta germana in cadrul fortelor aliate, au fost omise. O copie a textului complet a intrat in posesia unui reporter de la New York Times, cu sprijinul unui jurnalist german.Citește pe Antena3.ro
|
EVAZIV
"Nu cunosc versiunea originala a documentului in discutie, ci doar varianta facuta publica. Prin urmare, nu sunt abilitat sa fac vreun comentariu" Thomas Steg adjunctul purtatorului de cuvant al Guvernului german |
FILIERA
|
Inainte de inceperea invaziei din Irak, Germania luase dicizia de a-si inchide, in caz de razboi, ambasada din Bagdad. Zis si facut. Numai ca, scrie IHT, germanii au facut aranjamentele necesare pentru ca cei doi agenti secreti care operau in capitala irakiana sa fie gazduiti de Ambasada Frantei, un alt stat european care s-a opus razboiului din Irak. Din martie 2003, agentii germani au devenit colegi de birou cu cei francezi, antrenand Franta, indirect, in schimbul lor de informatii cu SUA, mai noteaza prestigioasa publicatie.
|