x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Colegul lui Dennis Rodman: "Coreea de Nord nu ne-a plătit turneul"

Colegul lui Dennis Rodman: "Coreea de Nord nu ne-a plătit turneul"

13 Ian 2014   •   19:50
Colegul lui Dennis Rodman: "Coreea de Nord nu ne-a plătit turneul"

Charles Smith, unul dintre baschetbaliştii care l-au însoţit pe Dennis Rodman în turneul de meciuri demonstrative din Coreea de Nord, a declarat într-un interviu pentru CNN că niciunul dintre sportivi nu a primit bani de la regimul comunist.

"Sub nicio formă. Cred că am suficient tact pentru a înţelege situaţia politică în care ne-am fi aflat dacă am fi acceptat bani de la Coreea de Nord. Nu, nu am fost plătiţi de Coreea de Nord", a spus Smith, fost jucător în NBA.

Smith, care se află acum în Beijing, spune că a mers în Coreea de Nord pentru oportunitatea unui schimb cultural cu atleţi din alte ţări. Fostul sportiv a adăugat că prezenţa lor în Coreea de Nord de ziua dictatorului Kim Jong-un a fost o coincidenţă.

"Asta a fost data stabilită. Nu ştiam că este ziua lui. Nici nu mi-a păsat când am auzit că este ziua lui", a spus Smith.

Fostul baschetbalist spune că s-a întâlnit şi cu cetăţeni de rând şi a avut parte de reacţii neaşteptate. Sportivul spune că unul dintre nord-coreenii pe care i-a cunoscut a tresărit când i-a întins mâna, iar după ce au dat noroc s-a şters de parcă s-ar fi aşteptat ca să fie mânjit.

Smith spune însă că vizita baschetbaliştilor americani a avut şi efecte pozitive.

"Am stabilit o relaţie cu sportivii din Coreea de Nord. Ce se va întâmpla mai departe, nu ştiu. Ei ne-au cerut să revenim. Nu ştiu dacă vom mai reveni. Cert e că am stabilit o relaţie de comunicare între două grupuri din ţări care nu comunică între ele", a mai spus Smith. 

×
Subiecte în articol: dennis rodman coreea de nord