x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coliziune între două trenuri în Belgia, soldată cu numeroşi răniţi

Coliziune între două trenuri în Belgia, soldată cu numeroşi răniţi

16 Sep 2010   •   00:00

O coliziune între două trenuri de călători în gara din oraşul belgian Arlon, în apropiere de frontiera cu Luxemburg, a provocat miercuri rănirea uşoară a 30-40 de persoane, a anunţat poliţia locală.



Aproape toţi răniţii au primit îngrijiri medicale de la serviciile de urgenţă sosite la faţa locului. Doar două persoane au fost transportate la spitalul din Arlon. Un plan de urgenţă a fost lansat însă la nivel comunal, potrivit poliţiei, citată de agenţia de presă belgiană, Belga.

Accidentul s-a produs la capătul peronului. Un tren de călători venind din Luxemburg a fost lovit în momentul sosirii sale în gară de un alt tren, care pleca în direcţia Luxemburg şi care părăsea gara.

Între 150 şi 180 de persoane se deplasau la bordul celor două trenuri.

Vagoanele nu s-au răsturnat, a precizat operatorul feroviar SNCB. Accidentul s-a produs la o viteză redusă, la ieşirea din gară, a menţionat Infrabel, administratorul reţelei feroviare belgiene. Potrivit unor martori citaţi de postul de televiziune RTL-TVI, şocul a fost violent şi "totul a zburat în toate părţile".

Procurorul din Arlon, Serge Lipszyc, s-a deplasat la locul accidentului. Cauzele coliziunii rămân încă necunoscute.

Mai multe accidente feroviare s-au produs în ultimele luni în Belgia, alimentând astfel o controversă privind vechimea echipamentelor, notează Mediafax.

În martie, o coliziune între o locomotivă şi un tren belgian oprit, transportând produse inflamabile, s-a produs în apropiere de Liege.

La 15 februarie, o coliziune, mai gravă, între două trenuri de călători s-a soldat cu 18 morţi în apropiere de Hal, la periferia Bruxelles-ului, la o oră de vârf.

×
Subiecte în articol: externe