x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Un terorist a primit zece condamnări pe viață, plus 260 de ani de închisoare

SUA: Un terorist a primit zece condamnări pe viață, plus 260 de ani de închisoare

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2023   •   17:15
SUA: Un terorist a primit zece condamnări pe viață, plus 260 de ani de închisoare

Un susținător al organizației Statul Islamic, aflat în spatele celui mai sângeros atac terorist din New York de la 11 septembrie 2001 încoace, a aflat că va muri în închisoare, deoarece a primit mai multe condamnări pe viață. El a primit zece condamnări pe viață, plus 260 de ani de închisoare.

În 2017, Sayfullo Saipov a ucis opt persoane, localnici și turiști, conducând un camion spre pietonii și bicicliștii de pe o stradă din Manhattan.

Instanța a stabilit zece condamnări pe viață, dintre care opt se execută consecutiv, plus 260 de ani, ceea ce înseamnă că nu va fi eliberat niciodată, potrivit BBC.

Pedeapsa uriașă a fost stabilită în condițiile în care bărbatul din Uzbekistan, acum în vârstă de 35 de ani, nu a arătat nicio remușcare în timpul procesului.

Probabil, el va fi dus într-o închisoare de înaltă securitate din Colorado, unde deținuții petrec până la 23 de ore pe zi în celulele lor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: condamnare terorist închisoare