x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conflictul din Ucraina. Washingtonul condamnă încălcarea armistiţiului, Canada impune noi sancţiuni Rusiei

Conflictul din Ucraina. Washingtonul condamnă încălcarea armistiţiului, Canada impune noi sancţiuni Rusiei

18 Feb 2015   •   08:23
Conflictul din Ucraina. Washingtonul condamnă încălcarea armistiţiului, Canada impune noi sancţiuni Rusiei

Vicepreședintele american, Joe Biden, a avertizat Rusia, condamnând "cu fermitate" încălcarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei de "separatiștii care acționează împreună cu forțele ruse".

În cursul unei discuții telefonice avute marți cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, Joe Biden a afirmat că, dacă Moscova continuă să încalce acordul de la Minsk, 'prețul plătit de Rusia va fi mult mai mare'.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei


Tot marți, Canada a anunțat impunerea de noi sancțiuni contra Rusiei, în special contra companiei petroliere Rosneft, și a unor demnitari politici și militari proruși ucraineni, transmite AFP, conform Agerpres. Noile sancțiuni vizează, de asemenea, batalioane ale rebelilor proruși sau entități politice ale republicilor separatiste Donețk și Lugansk.

În sancțiunile sale, Ottawa a redactat o listă cu 11 ruși și 26 de ucraineni proruși cărora li s-a interzis accesul în Canada, printre care șefii milițiilor și miniștri ai republicilor separatiste Donețk și Lugansk.

Canada este hotărâtă să impună alte sancțiuni dacă acordul de la Minsk este încălcat. 'Costul pentru Rusia va continua să crească dacă se menține în escaladarea conflictului și refuză să permită un deznodământ pașnic. Recunoaștem suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și nu vom recunoaște niciodată ocuparea ilegală de către Rusia a vreunei părți din această țară', a afirmat premierul canadian.

Pătrunderea, marți, a rebelilor proruși în orașul strategic Debalțevo a fost calificată de președintele ucrainean, Petro Poroșenko, ca un 'atac cinic contra acordului de la Minsk' și a armistițiului care trebuia să intre în vigoare duminică.

×