x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Congresmenii americani încep să se trezească. Cică spionajul NSA violează viaţa privată

Congresmenii americani încep să se trezească. Cică spionajul NSA violează viaţa privată

de Istvan Deak    |    21 Iul 2013   •   15:19
Congresmenii americani încep să se trezească. Cică spionajul NSA violează viaţa privată

Congresmenii americani au denunţat cu tărie, miercuri, programele de supraveghere instituite de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană, apreciind că acestea violează viaţa privată a americanilor şi ameninţând că nu le vor aproba în continuare.

După dezvăluirile lui Edward Snowden, fostul colaborator al NSA despre existenţa programului de supraveghere a comunicaţiilor mondiale Prism, toată atenţia s-a concentrat asupra tânărului “turnător”, şi nu asupra faptelor pe care acesta le denunţa. Dar miercuri, congresemenii din comisia judiciară a Camerei Reprezentanţilor au criticat deschis reprezentanţii serviciilor de informaţii şi ai Departamentului Justiţiei.

“Calul legalităţii” a fost sărit

Potrivit lor, colectarea metadatelor (numărul apelat, durata apelului) comunicaţiilor a milioane de americani merge dincolo de ceea ce autorizează Constituţia şi de ceea ce permite legea. “Cred în mod foarte clar că acest program sare calul legalităţii”, a declarat democrata Zoe Lofgren.

Potrivit aleşilor, legea adoptată în 1978 ca urmare a scandalului Watergate era destinată autorizării supravegherii comunicaţiilor doar în cazul în care exista o suspiciune la adresa unei persoane care s-ar fi putut deda la activităţi teroriste. Dar prin colectarea de date ca şi când ar confisca un car cu fân pentru a găsi în el acul, NSA merge prea departe, iar curtea secretă însărcinată cu validarea cadrului desfăşurării programelor NSA nu poate exercita un control efectiv asupra activităţilor de supraveghere ale agenţiei. Această curte, IFSC (Foreign Intelligence Surveillance Court) obligă operatorii telefonici să predea datele la NSA.

“Acest lucru este scandalos şi trebui oprit imediat. Îmi pare că avem de-a face cu o foarte serioasă încălcare a legii”, a afirmat principalul congresmen al comisiei, John Conyers. El a cerut, de altfel, ca principalele decizii ale FISC să fie declasificate. “Singura justificare a serviciilor de informaţii pentru a deţine milioane de date este că acestea ar putea fi utile în viitor”, a denunţat acesta.



×
Subiecte în articol: spionaj viata privata congresman nsa