Ucraina nu va permite "niciunui convoi militar" al preşedintelui rus Vladimir Putin destinat regiunilor din Est, răvăşite de conflictul dintre armată şi separatiştii proruşi, să pătrundă pe teritoriul său prin Harkov, a declarat ministrul de interne Arsen Avakov, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Niciun 'convoi umanitar' al lui Putin nu va trece prin regiunea Harkov" din nord-estul ţării controlată de guvernul de la Kiev şi anunţată de Moscova drept punct de intrare pe teritoriul ucrainean.
"O astfel de provocare cinică a agresorului pe teritoriul nostru este inacceptabilă", a scris Avakov pe pagina personală de Facebook.
Premierul Arseni Iaţeniuk a spus, cu ocazia unui consiliu de miniştri, că Ucraina nu ar putea accepta acest ajutor "decât în cadrul dreptului internaţional şi exclusiv prin intermediul Crucii Roşii".
"Cinismul ruşilor este fără limite. Mai întâi ne livrează tancuri, lansatoare de rachete Grad, terorişti şi bandiţi care omoară ucraineni şi după aceea apă şi sare", a spus Iaţeniuk.