Alerta teroristă este cât se poate de reală în Europa. O spune coordonatorul Uniunii Europene pentru terorism, care confirmă că Al-Qaeda pregăteşte un atac major în bătrânul continent. Teama oficialului este împărtăşită şi de ministrul de Externe francez, care îi avertizează pe turiştii aflaţi în Marea Britanie să evite zonele aglomerate.
Marea Britanie este cea mai probabilă ţintă a teroriştilor Al-Qaeda. O spun autorităţile de la Londra, dar şi cele de la Paris, care îşi avertizează cetăţenii să se asigure înainte de a folosi transportul în comun în Marea Britanie
"În primul rând vrem să menţinem un nivel foarte ridicat şi apropiat de cooperare între Franţa, Marea Britanie şi ceilalţi parteneri din Uniunea Europeană. Şi de asemenea cu Statele Unite", susţine Bernard Valero, purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe, potrivit Antena3.
Oamenii condamnă atitudinea autorităţilor, care, în opinia lor, încearcă să creeze panică. Specialiştii spun că teroriştii au încheiat perioada de analiză a obiectivelor care urmează să fie atacate şi au primit banii pentru realizarea atentatelor.
Şi Statele Unite sau Japonia au emis alerte pentru cetăţenii care călătoresc în Europa, cu privire la atentatele care ar putea avea loc în perioada următoare.
Citește pe Antena3.ro