x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord a repornit un reactor nuclear

Coreea de Nord a repornit un reactor nuclear

28 Ian 2017   •   14:30
Coreea de Nord a repornit un reactor nuclear

Imagini recente din satelit arată că regimul nord-coreean a repornit un reactor nuclear la complexul său nuclear de la Yongbyon, a anunţat vineri un think-tank american, relatează sâmbătă DPA.

38 North, un program al Institutului SUA-Coreea, a afirmat că imaginile din 22 ianuarie în care se pot vedea vapori proveniţi de la un sistem de răcire al reactorului indică faptul că reactorul nuclear a fost repornit.

Cu toate că reactorul are o putere de numai cinci megawaţi, el este utilizat pentru a produce plutoniu destinat programului de arme nucleare al Coreii de Nord.

Tensiunile s-au intensificat în regiune anul trecut după ce Phenianul a efectuat două teste nucleare şi a lansat peste 20 de rachete balistice.

Presa sud-coreeană, citând surse militare, a relatat săptămâna trecută că Phenianul s-ar putea pregăti pentru lansarea a două rachete balistice intercontinentale (ICBM). În discursul său de Anul Nou, liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că ţara sa a ajuns la etapele finale de dezvoltare a ICBM.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: coreea de nord reactor nuclear